Despre 2015
|Un an în care am pierdut și am câștigat deopotrivă, un an în care neîncrederile au fost la bătaie cu increderile oarbe.
Primul an din viață în care m-am ales pe mine și i-am lăsat pe alții, în care m-am înțeles și m-am liniștit când m-am luptat din nou cu depresia, pentru o vreme foarte scurtă și foarte intensă. Din fericire, acum am știut s-o simt la timp și, mai mult decât atât, am știut cum să n-o las să se apropie prea tare.
2015 a început cu prea multe întrebări și prea puține răspunsuri. Cu teamă și temeri, cu indoieli si renunțări, cu demoni din trecut care amenințau să mă lase din nou între ziduri și rece pentru cei din jur. N-am nici cea mai vagă idee cum s-au așezat lucrurile, ce-am făcut ca să fie bine, așa că n-am nici sfaturi pentru alții. Probabil așa a fost să fie (deși urăsc din suflet vorba asta, acum se potrivește foarte tare).
Am plâns mult toamna asta. Pentru alții, pentru sufletele lor, pentru chinurile și demonii lor. M-am rugat și mai mult, aproape obsesiv, cu speranță într-un ceva mai presus de mine care, dacă nu poate face altceva, măcar să mângâie și să întărească. Să ofere alinare. M-am mai și certat cu divinitatea, dintr-o neînțelegere a faptelor pe care o simt și acum. Încă mă gandesc la acei oameni și la sărbătorile celor ce-au rămas. Încă mă rog.
Pot să spun cu certitudine că am avut un an foarte bun, în ciuda tristeții – copleșitoare uneori. Am petrecut mult timp cu mine fără să simt nevoia să mi-l petrec cu alții, iar asta vine din liniștea pe care mi-am găsit-o, în sfârșit. Aniversarea de 36 de ani mi-am petrecut-o jucând cărți cu cei mai dragi oameni de pe lume (unii veniți chiar de la Sibiu ca să-mi facă o surpriză). Puțini, dar cei mai buni. Afacerea mică începută în urmă cu doi ani s-a stabilizat și acum a trecut în etapa de creștere, după ce a fost foarte aproape de închidere de câteva ori. Până la urmă, e și încăpățânarea asta bună la ceva.
Urmează o vacanță pe care simt c-o merit de mult. O „noapte dintre ani” în care, probabil, ne vom juca board games și cărți la căldura caloriferului din apartament. E exact ceea ce-mi doresc să fac și sunt fericită că se întâmplă.
Sărbători liniștite tuturor, să vă fie vacanța așa cum v-o doriți!
Foto: Holidays by Shutterstock
Tweet
Sarbatori fericite!!
Sarbatori cu bine !