Despre sport si Social Media. Despre pasiuni
In momentul in care am acceptat colaborarea cu BC Timisoara, acum aproape 2 ani, mi-am asumat, din primul moment, faptul ca in munca (la fel ca in viata) nu poti sa ai pasiuni care sa dureze fix cat dureaza o colaborare, ci e un angajament pe termen lung. In primul rand cu mine, apoi cu oamenii pe care urma sa ii cunosc din postura de oficial al clubului. Drept urmare, incetarea colaborarii cu administratia clubului a fost una fizica, nu si sufleteasca. Sunt oameni acolo de care m-am legat, culorile echipei au devenit culorile cu care ma mandresc pe unde pot, iar baschetul a (re)devenit sportul pe care il urmaresc, care ma face sa stau treaza noaptea, din cauza caruia las si treaba si tot ce as mai avea de facut, doar pentru a urmari un meci.
Acesti doi ani de apropiere de baschet (mai mult decat un simplu suporter) mi-au adus si foarte multe momente de tristete, de neznadejde si de frustrare. I-am sustinut si incurajat pe cei din echipa mai mult in privat si nu public, consider ca a fi apropiat de o echipa inseamna si sa le respecti jucatorilor dreptul la intimitate, dar, cu toate astea, sa stie ca esti acolo si esti langa ei atunci cand au nevoie. Pentru ca eu, desi am incetat colaborarea contractuala cu BC Timisoara, n-am incetat sa promovez baschetul, sa fiu acolo daca au nevoie de ajutor, orice fel de ajutor.
Cei de la Sport Local si Sport Meet au vazut pasiunea mea continua pentru baschet si s-au gandit ca as fi buna de povestit lucruri despre BC Timisoara, despre cum s-au hotarat sa aiba legaturi cu suporterii care stau pe internet, despre schimbarile de la echipa, despre atmosfera de interior, drept urmare m-au invitat sa fiu speaker la prima conferinta despre social media si sport din Romania, care are loc la Medias, pe data de 26 mai. Le multumesc si sper sa nu ii dezamagesc. Si, mai ales, sper sa ofer informatii importante, sa povestesc greselile mele, in asa fel incat altii sa nu le repete. Programul conferintei e aici, iar eu abia astept sa-i aud vorbind pe antrenorul Gaz Metan Medias si pe directorul de comunicare de la Federatia Romana de Rugby.
Dupa conferinta, incepe Cupa Bloggerilor (aici e programul), o competitie care a ajuns la a treia editie. Pentru mine e prima oara cand o vad pe viu si abia astept sa vad confruntarea fotbalistica de pe teren, ca de asta virtuala m-am saturat deja Insa, inainte de toate astea, vineri seara se intampla o editie speciala de Acoustic Bloggers si presimt ca va fi o seara magica.
Foarte important: cei ce doriti sa veniti la Medias, fie la conferinta, fie la Cupa Bloggerilor, fie la Acoustic Bloggers, fie la toate chestiile care se petrec in acest weekend, aveti preturi mai mult decat speciale la cazare. Aici gasiti o lista cu preturi.
Acestea fiind zise, ne vedem la Medias.
Multumim sponsorilor Staropramen, Pepsi si partenerilor ZorileStore si Canyon.
Organizatori: SportMeet si Sport Local.
Parteneri media: Radio Ring, Radio Medias, MediasInfo, Monitorul de Medias, Mesagerul de Sibiu, Nova TV, Mircea Hodarnau, Vasile Antipa.
TweetRelated Posts
-
InTime/InTiMp – dans contemporan/controversa in dans
No Comments | Jun 3, 2011
-
Balconul care sta sa se darame
6 Comments | Apr 19, 2010
-
Respect si bun simt
4 Comments | Jan 13, 2015
-
Ganduri la cafea
5 Comments | Jun 27, 2012
Draga mea nu iti fa probleme,am vazut din postarea ta publicata de Chinezu,ca ai ceva emotii.Nu trebuie,gindestete ca cu multi te cunosti din online ca in cazulmeu care sunt din Medias si stam la o discutie intre bloggeri si asa prinzi curaj si ne spui pe limba noastra ce ai de prezentat si pina sa iti dai seama ai scapat si treci la discutii.Comunitatea bloggerilor,cel putin a noastra din Medias suntem ca intr-o familie si nu e loc de emotii,ai sa te convingi cind vei ajunge aici.Cu drag Mihai.
Mihai, multumesc pentru incurajari. Intotdeauna am emotii cand vorbesc despre ceva ce mi-e tare tare drag
Abia astept sa ajung la Medias, mi-e dor si de oras si de oameni. Am copilarit acolo.
Draga mea,am uitat sa iti mai dau un sfat care cred ca va face sa iti dispara emotiile.Gindestete ca esti in club si vorbesti cu prietenii despre cum cinta tipul de la pian sau contrabas,caci stiu ca iti place jazul din postarile talesi dai inainte,cu cit vei fi mai spontana si mai “normala”oamenii te vor aprecia si nu vor obsreva vre-o bilba cum spui ca tie frica,ba chiar te vor ajuta sa treci peste.
Multumesc inca o data. Din fericire pentru mine si pentru cei din sala, nu e prima oara cand particip la o conferinta, ca speaker.