Doamna Timisoara, imbracata in culori
|Imi ador orasul de adoptie, cel care m-a primit cu bratele deschise cand aveam mai mare nevoie. Fara fasoane, fara piedici, fara conditii. Inca din momentul in care am pus piciorul aici, acum mai bine de sapte ani, am simtit ca nu mi se mai poate intampla nimic rau. Ca, orice-ar fi, acasa inseamna Timisoara, la fel de bine cum acasa inseamna si Sibiu.
Am vrut sa aflu mai multe despre aceasta doamna a Banatului. Caci, am hotarat, Timisoara e o doamna. Uneori prea putin bagata in seama, alteori prea mult hulita chiar de cei care ar trebui s-o iubeasca, dar intotdeauna semeata si cu fruntea inainte. Cu siguranta nu mai e doamna aceea aranjata si dichisita pe care o intalneau cei care, cu 129 de ani in urma, beneficiau de primul oras cu iluminat stradal din actualul teritoriu al Romaniei. Cu siguranta nu mai are acea cochetarie care-i facea pe locuitorii vremii sa o numeasca “mica Viena” si la fel de sigur e ca tramvaiele, o alta premiera a urbei, par ca sunt chiar de acum o suta si un pic de ani. Totusi, straiele ponosite si atitudinea putin mai umila decat ar merita, nu-i stirbesc din frumusetea ce acum trebuie descoperita, caci nu se mai afla la vedere.
Doamna Timisoara, insa, ramane iubita. Cateodata de administratie, cea care a inceput s-o modernizeze si reabiliteze, un inceput mai degraba anevoios, dar e bine ca se porneste de undeva. O mai iubesc cei care incearca sa ii faca cunostinta cu artisti mari, faimosi, cum ar fi festivalurile frumoase care se intampla din primavara pana in iarna. Gesturile sunt, poate, marunte, dar gandite pe termen lung. O gandire intotdeauna de preferat lucrurilor care se intampla cu fast, in graba, fara planuri.
O astfel de initiativa are si ENEL, de doi ani incoace, prin colorarea cu graffiti a posturilor de transformare din diferite orase, asa cum PLAI a facut in Timisoara cu Doina, fata de la PLAI 2013 si George, baiatul de la PLAI 2012. Si, va spun, mi-as dori ca toate cladirile vechi din centrul orasului sa fie colorate astfel, sa redam optimismul unui oras prea devreme parasit de cei ce ar trebui sa-l iubeasca mult.
Proiectul “City of Energy” a inceput in Bucuresti, in 2011 si a continuat anul trecut in Constanta si Timisoara. La noi, doamna urbe a pus la dispozitie o cladire de vizavi de tribunal, in parcare, un post de transformare pe langa care am trecut de sute de ori fara sa-l observ. Ei bine, incepand de acum cateva zile, n-am cum sa nu-l mai observ, caci ia priviti ce minunatie a stiut sa faca Jones, artistul cu care ENEL a lucrat la acest proiect (care a marcat premiera de acum 129 de ani):
Tranzitia intre apusul soarelui si aprinderea felinarelor, zugravita minunat pentru ochii nostri, cei grabiti cu treaba sau poate cu timp de admiratie si contemplare. Ce e sigur – acea zona va fi mai frumoasa, mai aducatoare de viata.
Asa cum ar trebui sa fie tot orasul, de altfel. Sa traiesti, doamna Timisoara, si sa ai parte de tot mai multi oameni care sa te aprecieze asa cum meriti.
*sursa foto: Richie.
Tweet
Eu locuiesc in Cluj.Nu am fost niciodata in Timisoara desi imi doresc s-o vizitez si abia astept.
A fost o cunostiinta anul acesta si mi-a zis ca “este agitatie la fel ca in Bucuresti” si ca Clujul este foarte linistit pe langa Timisoara. Este adevarat?
Daca ar fi vreodata sa ma mut din Cluj si s-o iau de la capata cred ca Timisoara as alege, deocamadata mi-am propus s-o vizitez pe “Doamna Timisoara”
Mie mi se pare ca e chiar invers, ca in Timisoara e mai multa liniste decat in Cluj. Dar ambele orase sunt minunate
E bine ca a transfomat “grafitti-urile” in ceva frumos. Ar fi ceva ziduri prin Timisoara care ar avea nevoie de munca lui Jones
Daca alta sansa de reabilitare nu e, macar sa ne bucuram de culori