Dragoste intr-un ascensor

Asculta mai multe audio Muzica

Lume multa la Zone Arena. Cand am ajuns eu, traficul in zona Barbu Vacarescu era un chin. Intru la Gold Ring, in timpul concertului Reamonn si ii vad pe Delia Matache (insotita de sora-sa si un dud) si, lateral, pe Bittman. Delia e naspa, Bittman e misto. Sunt singura, asa s-a nimerit, si ma plantez la o masa, in lateral, aproape de scena. Rea Garvey e misto, canta bestial, iar sunetul e bun si el.

Gata concertul de deschidere, plec in cautarea jetoanelor pentru ceva de baut, imi iau o cola si ma intorc la masa. Ma aud strigata si ma gandesc cine naiba ar putea sa ma strige pe mine, in Bucuresti, intr-o mare de oameni. E varul iubitului meu. No, tare, ce sa zic. Adica io-mi las iubitul sa-si faca de cap de unul singur prin Timisoara, eu sunt sigura la un concert si ma intalnesc taman cu varu-so. Karma pura.

Ah, iaca steagul. Se aude o chitara in boxe, spectatorii incep freamatul, mie mi se face pielea gainii. Realizez ca Steven Tyler e la cativa metri de mine, pregatindu-si mcrofonul plin cu funde si capa stralucitoare. Steagul se ridica si ii vad, pe toti. Ma intreb daca vor puea sa faca tumbe pe scena, la anii lor. Incepe “Love in an Elevator” si oamenii din jurul meu incep sa sara si sa strige. Tyler e demential, Joe Perry ii tine isonul si Hamilton e linistit in partea lui de scena.

Ne duc, pe rand, prin Pink, Sweet Emotion, Cryin’, Crazy, Don’t Wanna Miss a Thing. Cantam cu ei, sarim cu ei, parca isi iau energie odata cu fiecare piesa cantata. A trecut deja mai bine de o ora si ei sunt tot mai vulcanici. Steven ne spune “Bucuresti”, nu “Bucharest” si asta mi se pare foarte tare. Joe Perry isi ia chitara si vine la microfon. Incepe sa cante un Boston Blues demential, iar eu incep sa dansez fara sa-mi dau seama. Ii da si din voce, iar Steven e pe jos, undeva pe langa tobe si isi da la muzicuta. Superb. Ne mai canta vreo doua piese si gata, fac cu mana si pleaca de pe scena.

Nu, nu-i lasam sa plece de tot. Podeaua de lemn de pe Zone Arena incepe sa freamete de zgomotul picioarelor izbite in ea. Se aude un tropait infernat, ii vrem inapoi. Vin, ne mai dau un blues si apoi incepe piesa mea preferata: Dream On. Cant cu ei, ma dor palmele de la aplauze, dar nu-mi pasa, sunt cu mainile pe sus in continuare. Totul se termina exploziv cu Walk This Way. E o nebunie, toata lumea urla si tipa si canta.

Am adormit in seara aceea cu zambetul pe buze. Multumesc, doamna, pentru invitatia la concert.

Asculta mai multe audio Muzica

Tweet