E bine cu noroiul in centrul Timisoarei

Poate parea un titlu – pamflet, dar nu e. In randurile de mai jos o sa incerc sa explic de ce ma bucur in fiecare dimineata cand ocolesc santuri, noroaie, mormane de pietre, strazi inchise si altele de felul asta.

Am mai trait mizeria asta la Sibiu. In 2005, cu un an si ceva inainte ca Sibiul sa fie capitala culturala. Nu va puteti imagina cam ce cratere erau pe centru. Dar ce zic eu “cratere”. Era unul singur, imens, dintr-un capat in altul al centrului. Aveam o pereche de cizme de cauciuc pe care le caram in masina colegului cu care mai mergeam in vizita la fetele de la magazinul din centru. Da, atat de rau era. In Timisoara nu e atat de rau.

E bine cu noroiul in centrul Timisoarei pentru ca:

1. Nu poti repara fundamental daca nu sapi foarte adanc.

Infrastructura unui oras e ca o masea stricata: daca nu mergi cu freza pana la baza ei, nu ai cum sa-i redai sanatatea. Orasul nu are conducte pentru prevenirea incendiilor in zona centrala, iar masinile de pompieri nu pot intra pana aici. Se sapa gropi, santuri, se pun tevi, iar asta nu se poate face fara putina mizerie. Asta e. La fel, nu se poate face fara sa se inchida strazile. Drept urmare, e cam nasol cu locurile de parcare. Da, e o problema, dar toate se rezolva pe rand, cu rabdare. Nici in Sibiu nu aveai unde parca pe o raza de un kilometru in jurul centrului, atunci cand s-a reabilitat.

(Tot revin la comparatia cu Sibiul, nu-mi amintesc sa fi auzit pe cineva plangandu-se de noroi pe strada sau de santuri uriase sapate prin centru)

2. Renovarea/restaurarea cere timp, efort si multa rabdare.

Nu stiu cati dintre voi ati vazut proiectul pentru Piata Libertatii din Timisoara. E o lucrare complexa, care nu se poate face peste noapte. Oricat de mult ne-am dori sa se intample totul curat, fara fir de praf, e utopic. Lucrurile frumoase se intampla in timp, dupa munca multa.

Piata Libertatii acum. Sursa foto.
Proiect Piata Libertatii. Sursa foto.

E complicat si e cu mizerie. Asta e, “deal with it”.

3. Aflam despre istoria demult ingropata a orasului.Pana acum vreo 2 luni, aveam un singur lucru ramas dupa ocupatia turca: o placuta de cativa centimetri patrati la baza unei case din Piata Libertatii. Asta pentru ca Eugeniu de Savoya, cand a eliberat cetatea Timisoarei (pe la 1716, corectati-ma daca gresesc), a facut lucrul pe care-l credea cel mai potrivit: a ras cetatea de pe fata pamantului, a alungat orice urma a turcilor. Din frumoasa cetate a Timisoarei, a ramas doar bastionul Therezia. Ma rog, istoria spune ca fosta cetate, cea turceasca, nu indeplinea cerintele habsburgilor intru apararea orasului; practic, sentimentul meu (impartasit de unii istorici) e ca alungarea turcilor, cu tot cu sarsanale si istorie, a fost scopul principal.Acum, odata cu sapaturile astea, nu stiti cate comori s-au gasit adanc ingropate in pamant. Vechi ziduri ale cetatii, asezari omenesti aproape intacte, obiecte de uz casnic sau bijuterii. Comori care se vor regasi in muzee, numai bune pentru a afla adevarata istorie a celor care locuiesc de atata timp in acest oras. (Si Alexandra a remarcat acelasi lucru; incercam sa gasim partile bune ale acestor lucrari, avand in vedere ca lucram din mijlocul haosului)

Merg zilnic prin noroaie in drum spre birou. Zilnic mai descopar cate o strada inchisa, care ma face sa ocolesc destul de mult pana sa ajung la destinatie. Maturam in birou de trei ori pe zi, inghitim praful ce se ridica de la lucrarile care se intampla fix sub geamul nostru. Cu toate astea, ma bucur pentru ca stiu cat de frumos o sa fie totul cand o sa fie gata. O sa avem un centru istoric numai bun de vizitat, o sa fie plin de pietonale in Piata Unirii, o sa fie bine de tot.Mai avem nevoie doar de putina rabdare.

Nimic bun nu se face peste noapte.

Tweet