Intelege-ma

Am obosit. De nu stiu cati ani, poate chiar toata viata mea de pana acum, eu am fost omul care a inteles. Care a ajutat. Care a avut cate o vorba buna intotdeauna.

Omul care rezolva problemele, fie ele acasa sau la munca. “Avem control de la garda. Vino si vorbeste cu ei.” “Ne-au oprit la intrarea in tara, n-avem avizul de material dendrologic. Da, stiu ca e 3 dimineata.” “Intelege-ma, am nevoie de timp sa vad cum gasesc o solutie. Da, stiu ca astepti de un an.” “N-avem bani sa platim biletele de avion. Cum facem?” “N-ai platit tu chiria? Pai ti-am zis ca banii intra numai peste doua luni, plateste tu, ca doar suntem o familie, am zis ca si la bine si la rau. Da, stiu ca de multa vreme iti zic ca peste doua luni.” “Daca nu vii pana la ora 14 cu actele, ramane pe luni, nu poti face azi exportul. Da, stiu ca le astepti si tu de la altii, dar gaseste o solutie.” “Ajuta-ma si pe mine sa fac 100 de chestii, nu te platesc. Ce, asa importanta esti, sa ceri bani? Tu nu mai stii sa faci ceva gratis?” “Da, stiu, ai fost alaturi de mine, ai avut incredere atunci cand altii n-au avut, dar amu ce mai conteaza, mi-am revenit si pot sa te dau naibii. Nu-i atat de greu.”

Sunt obosita de chestia asta, de “lasa, tu esti puternica si poti duce, noi, astialalti, putem sa fim rasfatati langa tine”, am obosit sa-i tot incurajez pe altii, sa vorbesc cu ei, sa le ascult problemele, iar cand eu am probleme sa aiba toti, brusc, altceva de facut. Pentru ca, nu-i asa, eu n-am probleme, am doar solutii.

N-o sa mai zic ca schimb ceva, ca oamenii, odata invatati intr-un fel, nu mai au dezvat, dar o sa reduc la minim interactiunile si o sa pastrez langa mine oamenii carora le pasa, care nu au brusc treaba cand eu am o zi mai proasta sau cand am nevoie doar de un zambet.

Da, azi am o zi proasta si ma plang in singurul loc in care jelaniile mele sunt primite fara conditii. Sunt convinsa ca in maxim doua ore o sa fiu iarasi vesela si o sa rad la soarele de afara.