EcomTIM – experienta

Prima oara cand am auzit ca la Timisoara s-ar putea organiza o conferinta pe teme de e-commerce, am ridicat din umeri si le-am urat succes. Nu eram interesata de subiect, io-s cu plimbari prin munti, scris pe blog si intalniri cu oameni din online, la care sa nu vorbim deloc despre online.

In decembrie cei de la 2 Parale, mai exact, Dorin Boerescu, mi-a propus o colaborare, pentru acelasi eveniment: urma sa lucram impreuna pentru a promova evenimentul. Initial am zis pas, adica ce stiu eu despre e-commerce, in afara de a-mi comanda carti de pe BuyBooks? Insa au stiut cum sa ma implice: mi-au trimis lista de speakeri. Cand am vazut Dan Bulucea (country manager Google), Doru Panaitescu (omul asta e senzational de destept si mai stie sa se si distreze, e un fel de “work hard, party harder”) si Cristi Manafu, pe care nu il prea ratez la conferinte, mai invat si io cate ceva, am stiut ca va fi ceva foarte bun pentru Timisoara.

Am lucrat sub atenta indrumare a lui Dorin, a Ruxandrei (Georgescu) si a Roxanei (Ivan), oameni care au stiu exact ce vor si mi-au transmis si mie acelasi lucru. Mi-am dat seama cat de bine si eficient pot lucra atunci cand un grup de oameni stie exact ceea ce ii trebuie. Bineinteles, am avut multe initiative, dar e usor atunci cand stii ceea ce se potriveste unui eveniment de felul asta.

Prima zi, cea de conferinta, a fost plina de invataturi pentru mine. Am stat la toate prezentarile si, spre deosebire de celelalte conferinte la care am participat, tot asa au stat si cei aproape 170 de oameni prezenti in sala. Pentru ca asta e diferenta intre o conferinta gratuita si una la care platesti sa fii prezent: nu-ti permiti sa pierzi prezentari. Singurii oameni prezenti in sala de networking, atunci cand existau speakeri in fata publicului, eram noi, cei din organizare (Atunci cand vreunul dintre noi mai fugea din sala, cu telefonul in mana, pentru vreo problema de rezolvat).

Acum vreau sa le multumesc celor care m-au felicitat pentru reusita evenimentului si sa le spun celor ce le-am spus si “colegilor” de proiect: daca ai cu cine lucra, totul iese bine. Pentru ca degeaba ideile sunt bune, daca executia e proasta. Ori oamenii cu care am lucrat sunt niste profesionisti de la care am invatat mai mult decat am sperat si care mi-au dat ocazia sa cunosc si alti oameni valorosi din tara asta.

Mai vreau sa-i multumesc lui Adi Orza, viceprimarul Timisoarei, care a acceptat invitatia de a veni la deschiderea conferintei. E un semn ca unii oameni din primarie inteleg importanta online-ului si se indreapta spre oamenii simpli.

Si, nu in ultimul rand, as vrea sa-i multumesc lui Horatiu Dejan, care si-a deschis clubul special pentru noi (Club 30, desigur), sa avem un loc frumos si cald pentru a putea sa continuam discutiile incepute la conferinta. Iar toti cei care au venit la party s-au declarat mai mult decat incantati de muzica, atmosfera si caldura oamenilor prezenti.

EcomTIM a fost un succes, iar eu sunt plina de mandrie ca am putut face parte din asta. Multumesc voua, cei care ati avut incredere sa investiti in asa o conferinta.


2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *