Eu si personalitatile mele multiple

Ca-s multe si, cateodata, enervante. Dar mi le iubesc pe toate, cu pasiune, ca-s ale mele. Partea proasta e ca imi descopar tot mai multe, pe zi ce trece.

Prima ar fi personalitatea mea de zi cu zi. Zi normala, fara evenimente majore, in care ma trezesc dimineata, imi fac o cafea si purced la dat telefoane. Sunt calma, relaxata, rad, ma enervez, nimic iesit din comun. Mai arunc un ochi pe interneti, mai pun o muzica de fundal, mai plang ca n-am timp de citit, chestii de astea, lejere. Astea sunt zilele in care imi place sa vorbesc cu sora-mea, sa radem de diverse chestii, sa cant prin casa si sa fac curatenie.

Apoi sunt eu, cea profesionala. Vorbesc la obiect, dar nu uit sa strecor niste zambete, ca doar nu faci vanzari uitandu-te, sec, in ochi clientului. Destul de transanta, incerc sa imi stapanesc emotiile atunci cand lucrurile nu se intampla cum vreau eu sau atunci cand se intampla prea bine. Femeie fiind, mi-a fost destul de greu sa ma obisnuiesc cu avansurile unora dintre clienti, dar am invatat sa le fac fata si sa ma fac ca nu pricep unele aluzii. Oricat de “pe fata” ar fi fost.

Nebuloasa contra-timp. Ca taifunu’. Ma irit din orice rahat, desi pana acum am invatat ca nu trebuie sa arat asta. Sunt o bomba cu ceas care poate exploda oricand. Acum vreo 5-6 ani, pe vremea cand lucram cu Orange, aveam de predat in data de 3 ianuarie un inventar general al magazinelor care se aflau sub obladuirea mea. Cand am ajuns la birou in data de 3 dimineata si am vazut ca doar 2 magazine din 11 au trimis inventarierea, am facut “exploza”. 17 oameni au avut penalizari la salariu, dar nici n-au mai intarziat vreodata cu vreun raport 😀

Eu mai si beau, asa, sporadic. Si e asa simpatica femeia aia care iese la suprafata dupa trei nefiltrate, de nu va dati seama. Mie imi vine sa rad intotdeauna, dupa ce ma trezesc. Ca atunci cand beau, n-am nici o apasare pe lumea asta. Si fac toate prostiile, zici ca-s un copil ca si-o descoperit ce stii ce jucarie. Cateodata ma mai supar, ca sunt oameni care nu stiu sa se joace cu mine, dar no, n-ai ce-i face. A, era sa uit: cand am starea asta, imi pasa cel mai putin ca sunt femeie, nu vreau decat sa dansez si sa ma simt bine.

Partea intunecata e atunci cand sunt semi-depresata. Ca total n-am fost niciodata, Doamne-ti multam’. Am o alura de gri in jurul meu si nu vreau sa vad pe nimeni. Nu ma dau pe blog, nu ma dau pe twitter, nu ma dau pe messenger, nu raspund la telefon. MAxim doua zile, ca dupa aia imi revin. Ce e mai ciudat e ca niciodata nu am un motiv pentru ca aceasta personalitate sa iasa la suprafata. Pur si simplu ma trezesc cu capsa pusa.

Nebuloasa care va scrie azi e aia entuziasmata si fericita. De ce? Cine stie. Poate pentru ca ma bucur ca pot sa fac ceea ce mi-am dorit. Poate pentru ca am vazut ca orice decizie gresita am luat in viata, pana la urma s-a dovedit a avea un efect benefic. Poate pentru ca am invatat ca momentele de fericire pura sunt atat de rare incat ma bucur de ele cat de mult pot.

Si poate pentru ca azi am ascultat piesa asta:

Tweet