FITS 2010 – concluzii, oameni si ganduri

Am ajuns acasa, dupa trei zile de hoinarit prin Sibiu, in care n-am avut timp sa-mi revad prietenii vechi pentru ca am alergat dintr-o parte in alta, sa nu cumva sa pierd nici un moment din grandiosul spectacol al teatrului.

Am regasit Sbiul schimbat din temelii. Plin de oameni dintre care cei mai multi erau tineri. Sibieni sau pur si simplu romani, nemti, greci sau pur si simplu straini, toti eram deopotriva incantati de desfasurarea de forte pe care o vedeam in jurul nostru. Tot conservatorismul acestei parti a tarii se dusese pe apa sambetei, iar in urma lui au ramas oamenii care sa se bucure de arta.

Am regasit mandria de a fi sibian si mi-am innebunit noii prieteni cu povesti despre fiecare loc in care mergeam. Mi-am reamintit primul spectacol de teatru de papusi, prima vizionare de film de desene animate, prima experienta muzicala live. Pentru ca toate primele mele dati in care am facut ceva notabil, s-au intamplat in Sibiu.

Apoi oamenii pe care i-am intalnit si care sunt intr-un mare fel: Adi, Cristi, Adina, Cristina, Ruxa si altii m-au facut sa simt ca se poate sa intalnesti un om doar de cateva ori in viata si sa-i acorzi incredere fara sa-ti fie teama de esec. Ne-a unit incantarea pentru ceea ce am vazut, pasiunile pentru ceea ce facem si zambetele naturale, fara nici un moment de falsitate. N-am avut de castigat decat niste sentimente sincere intr-o tara in care nimeni nu-ti mai zambeste decat daca vrea sa obtina ceva de la tine.

Asa am vazut eu festivalul: cu zambetul pe buze, alaturi de un omul cu care impart si bucurii si tristeti, de o vreme incoace. A fost weekendul in care mi-am regasit echilibrul, dupa 5 ani de instabilitate de tot felul, dupa ce mi-am pus tot felul de intrebari: am facut bine ca am plecat din Sibiu? e bine ca am ales Timisoara? e bine ceea ce lucrez acum?

E ironic, editia cu numarul 17 a Festivalului International de Teatru are ca tema “intrebari”. Ei bine, eu am gasit raspunsuri in locul pe care l-am lasat in urma mea tocmai pentru ca intrebarile si temerile pe care le aveam erau coplesitoare. Iar acum pot sa merg cu fruntea sus in ambele locuri pe care le numesc acasa: Sibiu si Timisoara.

Tweet