Ganduri de festival de film (Ceau, Cinema!) – epilog

Recunosc, n-am fost prezenta la ultimele doua zile de “Ceau, Cinema!“. N-am fost fizic, pentru ca, cu gandul am fost langa ei, am urmarit pe Facebook activitatea lor si a celorlalti prezenti acolo, m-am bucurat pentru fiecare gand frumos trimis pe retelele sociale.

Dupa o prima editie, am cateva concluzii pe care le impartasesc cu voi. Unele legate de festival in sine, altele legate de binele pe care il face comunitatii acest eveniment.

E nevoie de un loc mai mare. Curtea cu castani a Casei Artelor s-a dovedit a fi neincapatoare in fiecare seara de film. La fel s-a intamplat si cu sala studio, acolo unde eu mi-am petrecut majoritatea timpului, la proiectiile de scurtmetraje. Sigur, e usor sa spui ca trebuie altceva, fara sa oferi o solutie in schimb. Dar poate succesul acestei prime editii o sa-i faca pe cei din administratia locala sa fie mai receptivi la nevoie de felul ascesta si, impreuna cu organizatorii festivalului, sa se gaseasca solutii.

Mai multa grija la public. Au fost unele scurtmetraje care nu au fost traduse. Sigur, foarte multi dintre noi cunoastem limba engleza si nu avem dificultati in a intelege ce se intampla, exact, in scenariu. Problema este ca, prin prezenta catorva regizori germani la acest festival, acest eveniment este, inca de la prima editie, unul international. Pentru ca organizatorii isi doresc sa si educe publicul, pe langa a prezenta o alternativa la filmele cu succes de casa, mi se pare absolut necesar ca toate scurtmetrajele sa fie traduse. Cele romanesti in engleza, iar cele din engleza in romana (celelalte filme, vorbite in sarba sau poloneza sau franceza au beneficiat de traducere).

Asumarea programului. e important ca evenimentele sa inceapa si sa se termine la timp. In festivaluri exista foarte multe evenimente care se suprapun si asta e, toata lumea stie asta, toata lumea isi asuma asta. Publicul stie exact ceea ce vrea sa faca si, daca risca sa mearga la un eveniment conex proiectiei de filme, o face asumandu-si faptul ca s-ar putea sa nu ajunga la filmul programat imediat dupa terminarea evenimentului conex. Insa acel public care ajunge la timp, isi ia cuminte locul in sala si incepe sa urmareasca cu interes ceea ce se desfasoara in fata lui, nu trebuie deranjat sub nicio forma, oricat de greu ar fi sa impui asta celor care ajung, dintr-un motiv sau altul, mai tarziu. Inteleg foarte bine dorinta organizatorilor de a face pe toata lumea fericita, dar un lucru e sigur: nu ai cum, omeneste posibil, sa ii fericesti pe toti in aceeasi masura.

Alegeri fericite in alcatuirea programului. Selectia filmelor prezente in festival si cea a evenimentelor conexe a fost fara cusur. Filme bune, cu sens, au populat cele patru zile de regal cinematografic (da, e un cliseu, insa chiar asa a fost), deschizand orizonturi, facandu-i pe oameni sa exclame: “Da’ ce bun a fost filmul sarbesc! N-as fi crezut.” Ateliere au fost si ele pline de inspiratie, facandu-ne pe toti sa mai deschidem ochii la ceea ce se intampla in jurul nostru, sa aflam cate lucruri faine se intampla in orasul asta, la un pas de noi si vietile noastre.

Multa deschidere, multa speranta, multe zambete. Ii stiu si pe cei de la Pelicula Culturala, si pe cei de la Marele Ecran. Stiu cat de mult si-au dorit ca acest festival sa se intample si cat de mult cred in el. Acum am inceput sa cred si eu foarte tare: “ceau, Cinema!” e dovada ca, daca iti doresti suficient, visele devin realitate. O realitate frumoasa, menita sa schimbe mentalitati si sa faca lumina in ceva ce pare, cel putin in tara noastra, scufundat in intuneric.

Felicitari, dragilor, la cat mai multe editii!

Foto: Zorislav Stoianovic | Ceau, Cinema! 2014

Tweet