Ganduri intr-o sambata dimineata

Calatoriile ultimelor saptamani mi-au dat ocazia sa petrec mult timp cu mine si cu gandurile mele. Era de asteptat, avand in vedere ca doar la ultima excursie a trebuit sa fac 1200 de km intr-un tren.

Sunt multe si mari greselile pe care le-am facut. Si mai multe sunt incercarile de a repara lipsa inspiratiei de moment care m-a facut sa aleg in mod nefericit unele sau altele. Nu e placut sentimentul asta in care realizezi ca era mai bine daca faceai alta alegere la un anumit moment. Cu toate astea, n-am regrete, pentru ca am trait cu fruntea sus intotdeauna, oricat de greu ar fi fost.

Cea mai trista constatare este ca mi-am pierdut veselia. Umorul meu, oarecum proverbial in cercul meu de prieteni (trecuti sau actuali), a trecut de parca n-ar fi fost. Sunt ursuza si nesuferita si am cerinte exagerate de la cei din jurul meu, tocmai ca sa compensez lipsa de cerinte din cealalta parte a vietii. Cateodata ma intreb de ce dracu’ nu pot sa pun un echilibru, dar mai mult de atat nu fac.

Iminenta luarii unei decizii ma apasa tot mai tare, insa teama de mine ma impiedica. Ma cunosc si stiu ca ma hotarasc greu, dar atunci cand o fac, e definitiv. Chiar vreau sa schimb multe (m-o apucat acum, la batranete) pentru ca nu-mi place deloc starea de lehamite pe care o am de vreo luna incoace.

Sunt o femeie puternica, dar sunt mai fragila decat crede multa lume. Asta e, probabil asta mi-e farmecul. In ultimul an mi-am dorit ceva foarte mult, am crezut ca am ce-mi doresc si acum realizez ca n-am aproape nimic. Si pentru ca implinirea unor dorinte tine de renuntarea la altele, asta o sa fac si eu, oricat ar “costa” asta.


10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *