Idealistul Frank Capra
E o zi de luni pe care incerc sa o duc pana la capat cu ganduri pozitive impuse. Cu alte cuvinte, nu-i chiar buna ziua, dar nici nu poti cere prea multe de la o banala zi de inceput de saptamana de munca. Mai jos, pe scurt, despre cum putin idealism n-a omorat pe nimeni.
Am vazut ieri doua filme regizate de Frank Capra. Pana la ele mai vazusem doar “O viata minunata”, o poveste draguta si plina de talc in care e vorba de un inger ce ii arata unui prea-plictisit-de-viata cum ar fi aratat lumea daca el n-ar fi existat. Totul se termina cu bine, personajul principal e convins de utilitatea lui in fascinantul context al destinelor care se intretaie. Recomand sa fie vazut intr-o duminica dupa-amiaza, cand e frig si ploaie afara.
Ziceam de doua filme vazute ieri. Primul e “Mr. Deeds Goes to Town”, al doilea – “Lost Horizon”. Nici pe departe cu subiecte trase la xerox, ambele filme sunt identice in idealismul aratat: toata lumea intelege despre bunatatea sufletului, oamenii buni intotdeauna castiga, utopiile fiecaruia dintre noi exista si cei buni traiesc vesnic (macar in amintirea celor de langa ei, daca nu fizic). Din cate am citit despre el, toate filmele lui au latura asta a unui idealism pe care psihologii zilei de azi l-ar cataloga drept un fel de boala psihica.
Idealism care i-a si dus cariera la pierzanie, ca sa zic asa (chiar daca a mai regizat niste filme pana a murit). Toate marile succese cinematografice de care s-a bucurat au fost filme iesite pe piata inainte de al doilea razboi mondial. Dupa ce acesta a luat sfarsit, povestile lui frumoase n-au mai avut priza la public, Capra nereusind sa mai ajunga la inimile americanilor. Si, desigur, experimentand o mare deziluzie din cauza acestei situatii.
Oricum, omul a trait 88 de ani si-s convinsa ca asta s-a intamplat doar datorita utopiei continue din capul lui. Unul dintre dialogurile care mi-a ramas in minte de ieri e asta:
– De cate ori n-ai auzit despre oameni ca “au murit de griji” sau “au murit pentru ca nu mai suporta situatia”?
– In general cam asta se spune, da.
– Pana si bolile din lumea de dincolo de vale sunt date tot de suparari. Aici nu e suparare. Nu e tristete. E doar bunatate.
Sa va uitati la filmele astea. Uneori, e bine sa vezi ca utopiile se gasesc si in capul altora, nu doar in al tau.
Tweet
