Ideo Ideis – competitia II

Ziua doi de competitie a fost mai putin incarcata de entuziasm decat prima. Poate pentru ca piesele alese au fost mult prea mature, poate pentru ca subiectele abo0rdate au nevoie si de experienta vietii, pe langa experienta actoriceasca. Desii tinerii liceeni s-au descurcat admirabil, am fost putin descumpanita de lipsa de sentiment pe care am observat-o la doua dintre trupele prezente in concurs.

ACT (Bacau) e o trupa omogena, care s-a straduit sa ne arate partea mai putin frumoasa a relatiei intre parinti si copii. Piesa “A Safe Place”, dupa “Mamma Mia” de Theo Herghelegiu, e o satira neagra, avand in prim plan o mama obsedata sa nu-si piarda copilul, o fata care mai are doar cateva luni de trait. Fata vrea sa se marite, iar mama face tot posibilul ca toti pretendentii sa fie eliminat, rand pe rand, recurgand chiar la crime infaptuite cu sange rece.

Admirabila prestatia actritei principale, care a carat “cadavre”, a aspirat, a maturat, a trasportat moloz (am apreciat efortul, mai ales ca vestimentatia de scena impunea si niste tocuri de 12 cm) si a facut toate astea in timp ce isi zicea replicile cu foarte mare dezinvoltura.

Desigur, subiectul abordat a fost usor nepotrivit pentru niste pusti de 16-17 ani, poate si datorita faptului ca nu au cum sa inteleaga, inca, importanta casniciei si a intemeierii unei familii.

Subiectul piesei e mai mult decat matur si complex, iar asta il face dificil de jucat si de catre actorii profesionisti, trecuti prin viata si scena, d-apoi de niste pusti care inca n-au ajuns sa stie ce inseamna viata.

AS (Bucuresti) a fost a doua trupa a zilei de ieri, cu un subiect la fel de dificil de inteles la o varsta frageda: relatiile de iubire, sacrificii si compromisuri facute in numele iubirii si dezamagirea crunta pe care numai maturitatea emotional o poate intelege. “Forma lucrurilor” de Neil LaBute (pe care il admir foarte tare de cand am vazut Autobahn) e o poveste in care un tanar se indragosteste foarte tare de o artista, atat de tare incat se lasa “modelat” de ea. Slabeste, isi face o noua frizura, renunta la rosul unghiilor, adica vrea sa fie un om mai frumos pentru cea pe care o iubeste.

Din pacate, odata cu transformarea lui, apar si problemele, pentru ca logodnica celui mai bun prieten al lui incepe sa se simta atrasa de el, iar asta duce la moment de tandrete care n-ar fi existat inainte. Finalul e unul dramatic, in care eroul principal afla de la un seminar tinut de iubita lui ca toata aceasta transformare a fost gandita de ea ca fiind un fel de “opera de arta” umana, speculand dorinta oamenilor de a avea un exterior mai frumos si fara sa tina cont de interiorul de calitate.

Mi-a placut piesa, mi-a placut mesajul, dar, repet, mi-as fi dorit o alta piesa pentru acesti copii talentati.

Arlechino (Bucuresti) a fost revelatia zilei. Cu o piesa scrisa special pentru ei, cu Facebook, internet si clipuri de Youtube despre care se vorbea cu nonsalanta, a fost pe masura lor sic red ca fiecare dintre cei prezenti pe scena s-a identificat putin cu personajul pe care il jucau. Varstele personajelor coincideau cu cele ale actorilor, iar “Doamna Deleanu” scrisa de Gabriel Pintilei a fost gura de aer proaspat de care aveam nevoie.

Povestea simpla, digerabila, incepe cu grupul de copii care pareau extreme de suparati. Aveam sa aflam in curand ca erau la o petrecere in casa unuia dinter ei, petrecere care nu trebuia sa exista, parintii fiind plecati de acasa. Profesoara de chimie se nimereste prin zona, are nevoie de un pahar de apa si face infarct chiar in casa in care era petrecerea. Toata piesa se invarte in jurul deciziei pe care trebuie s-o ia copiii: anunta politia sau scapa de cadavru? Publicul trece printr-o gramada de stari, de la compasiune la furie (nervi ca acesti copii sunt atat de tineri si nestiutori incat nu au idée cum se pretuieste viata), asezonat cu ceva comic de situatie care smulge hohote de ras – ba cauta pe Youtube metode de a transa un cadavru, ba incearca sad ea restart vietii doamnei profesoare.\

Totul se incheie cu bine, pentru ca doamna Deleanu doar lesinase, nu murise, insa finalul este unul care mie mi s-a parut absolute demential, povestitoarea spunandu-ne: “De data asta am avut noroc si totul a iesit bine. Dar, data viitoare, oare nu se va intampla ceva mai grav? A, si inca ceva: internetul nu te face mai prost, doar iti face prostia mai accesibila.”

Azi e ultima zi a competitiei. Inca trei trupe, inca trei spectacole pe care abia astept sa le vad. Si, poate ca ma repet, dar la anul nu ratati Ideo Ideis – cel mai plin de viata festival de teatru.

 

Tweet