Saga reparării unui laptop

Folosesc laptop-ul (de fapt, notebook-ul) din dotare minim 12 ore pe zi. Excepție în ultima vreme fac week-end-urile, pe care în mare parte încerc să le trăiesc mai mult pentru mine și mai puțin pentru muncă. Pe Shiva (Toshiba Portege Z930) l-am primit în urmă cu mai bine de doi ani și îl iubesc nespus. E ușor, îi zbârnâie programele, n-am avut nicio problemă cu el, nu una de funcționare, cel puțin.

De la scris mult, tastele aveau niște semne vizibile pe ele: găuri în vopsea, iar unele abia se mai țineau de tastatură. Prima a cedat tasta „t”, pe care o tot potriveam la loc de cel puțin 20 de ori pe zi. Într-o zi a cedat de tot, urmată îndeaproape de tastele „o” și „v”. Ăla a fost momentul în care am hotărât că n-am cum s-o mai duc așa, nici nu-mi mai venea să deschid notebook-ul. Ori asta e imposibil dacă vreau să am ce mânca în continuare.

Bateria cedase de vreo jumătate de an, așa că am hotărât s-o schimb și pe asta. Am scris la Stas Computer (o firmă cu care mai lucrasem de câteva ori și în trecut) și i-am rugat să-mi facă o ofertă de preț pentru o tastatură și o baterie. După cum am zis, încă nu eram pregătită să renunț la micul și zglobiul meu Shiva.

220 de lei pentru tastatură și 450 de lei pentru baterie. Considerabil mai ieftin decât un laptop nou. Tastatura urma să ajungă în 2 zile, bateria în vreo 25. Bine și-așa, oricum importantă era tastatura. A ajuns tastatura, omul din service-ul Stas Computer a înlocuit-o, blue screen la închidere, „cine știe, o fi fost de la închis brusc înainte pentru ca nu mă gândeam că nu-i merge deloc acumulatorul”. O oră mai târziu ajung la birou, șoc și groază, mesaj insistent că HDD-ul (mă rog, SSD-ul) e pe ducă. Noroc că am back-up solid la date, deci nu eram stresată decât că s-ar putea să crape tot și, vrând-nevrând, trebuie să-mi iau altul. Erau deja vreo câțiva oameni în jurul meu care-mi dădeau soluții, mie-mi venea să dau de pereți cu Stas Computer.

După ce s-a chinuit un prieten juma` de zi și Cristina juma` de week-end să-mi reinstaleze Windows-ul, luni dimineață, cu toți nervii, am scris la Stas Computer. „Sigur, veniți să vedem ce-i putem face.” S-a dus Cristina, că eu habar n-aveam ce să-i spun omului ăluia, sunt complet atehnică. S-a întors după vreo două ore cu problema rezolvată, deși nici până în zi de azi nu se știe care a fost sursa nenorocirii.

Câteva zile mai târziu, iar mesaj. „A venit bateria!” Cu vreo trei săptămâni înainte de termen. Ura, hai că poate am și eu aparat funcțional înainte de PLAI Festival. Plină de speranță, mă prezint cu Shiva la service. Ghinion de neșansă, shiva nu vede acumulatorul. Da` deloc. Ca și când n-ar fi. Nici măcar nu pornea cu intrusul agățat în interior. Spășită, plec, nu înainte de a le comunica celor de la Stas Computer că mai stau câteva zile după acumulator și, dacă nici ăsta nu merge, am să sufăr în continuare și aia e, până mi-oi lua altceva.

Ieri a venit acumulatorul. A pornit la prima cheie, ca să zic așa. Acum, notebook-ul meu, după două încărcari/descărcări complete, stă în autonomie undeva peste 4 ore. Când am fost la service, toți cei de acolo mă salutau cu „ai venit să iei bateria? ținem pumnii!” (citisem deja că e destul de greu să înlocuiești piese in notebook-uri construite să dureze o vreme, apoi se trece la alte aparate noi).

Una peste alta, Stas Computer e un loc în care oamenii chiar se străduiesc să-ți rezolve problema, oricât de delicată ar fi. Îi recomand cu largă și dragă inimă atât pentru chestii noi, cât și pentru service IT de orice fel.

Foto: Notebook by Shutterstock

Tweet