Mica mea razbunare

Taximetristii fac parte dintr-o natie aparte. Cred cu tarie ca trebuie sa te nasti cu niste abilitati speciale ca sa poti face meseria de taximetrist in Romania. De practicarea meseriei in Bucuresti nu mai vorbesc: e clar ca bucurestenii ce practica taximetria sunt un fel de supra specie calita si facuta sa reziste oricaror cutremure ale vietii.

In Timisoara nu-i atat de rau cu ei, desi recunosc ca in ultima vreme am preferat tramvaiul secular in locul confortului banchetei din spate a taxiului (de parca ar gasi cineva confort intr-o masina care pute, e frig sau in care se asculta muzica de o calitate indoielnica). Bonus: taxiul e atat de scum aici incat ma gandesc de doua ori inainte sa iau decizia de a merge cu taxi; 15 lei pentru 5-6 kilometri e aberant de mult.

In ciuda aparentelor (sau poate chiar in intarirea lor), nu-s chiar foarte sociala si intrarea in masina se face furtunos, cu salutat + spus locul destinatiei apoi infundat capul in telefon pana la gat. Fara povesti, drame, plangeri, motive de bucurie, ca nu vrem sa ne imprietenim in cele cateva zeci de minute pana la destinatie.

Mai mult decat orice, ma enerveaza intarziatul. Nu stiu cum e in alte parti, dar aici astepti cuminte la telefon pana iti spune dispecera ca a gasit masina si cate minute face pana la tine. Amu’ nu-s absurda, dar dupa ce trec cinci minute peste alea pe care le-ai spus cand ai acceptat comanda, ma irit.

Asa m-am iritat si intr-o duminica dimineata devreme tare, pe la 6, cand dispecera mi-a spus 3-4 minute, eu am iesit dupa 5 si taxiul meu era prin brusturi, nu se stie unde. Am mai asteptat putin, apoi am sunat iar. “Nu va suparati, taxiul meu mai ajunge?” “Da, ajunge, a avut o problema, sa-l intrebati ce.” M-am amuzat la gandul ca o sa-l iau la intrebari pe domnu’ taximetrist, tocmai eu, care ma feresc ca de raie de conversatii cu soferi.

Intr-un final, dupa vreo 10-12 minute, apare si taxiul meu, moment in care ma decid sa ma joc cu nervii lui. “Sa vedeti cum pierd eu trenul din cauza dumneavoastra. Aveti fix 7 minute sa ma duceti la gara. Ce indicativ aveti? Sa stiu pe cine sun sa ma duca la urmatoarea oprire daca voi constata ca trenul a plecat.”

Nu am habar ce-o fi fost in sufletul omului si daca chiar as fi putut sa fac asta, adica sa ii cer sa ma duca mai departe daca pierd trenul. Legenda spune ca si-o iau in freza rau de la companie daca nu respecta timpul de sosire anuntat prin statie, asa ca, probabil, ar fi trebuit sa facem o excursie impreuna. Cert e ca in 7 minute am fost la gara, cu doua treceri pe rosu si tasnit afara din masina sa-mi care bagajul pana la usa garii, sa nu mai pierd minute bune carandu-mi tona de lucruri cu care plecasem in vacanta. Ba chiar mi-a luat si mai putini bani “sa nu mai pierdem timp si cu restul”.

Trenul meu mai avea vreo 15 minute pana sa plece din gara. Dar m-am amuzat putintel. Ca e bine sa pleci de oriunde cu zambetul pe buze.

Foto: Taxi Car Waiting by Shutterstock

Tweet