In online, ca intr-o corporatie

Radem de corporatisti ca merg dimineata devreme la munca si se afunda in birouri pana noaptea tarziu. Ca n-au concedii, ca n-au weekenduri libere, ca au prea multe deadline-uri si ca sunt prea implicati in ceea ce fac. Si, mai ales, radem de ei ca vinerea si sambata seara sfarsesc prin cluburi unde isi dau drumul la distractie, de parca ziua de maine nu ar mai veni.

Inlocuiti, in mintea voastra, notiunea de birou cu blogul si online-ul, clubul cu lansarile de produse, deadline-urile cu campaniile in care suntem implicati si o sa vedeti ca fiecare dintre noi, onlinerii astia, face parte dintr-o rotita corporatista care se misca in directia generala.

Desigur, in loc de sefi, avem lideri, mai mult sau mai putin recunoscuti. Dar, oare, nu in fiecare companie exista cate un sef de asta pe care nu-l place nimeni? De obicei, seful asta e cel mai rau, taie in carne vie si toti ceilalti au impresia ca e pila patronului, pentru ca, desi munceste de-i sar capacele, nimeni nu vede decat atitudinea aroganta care razbate dincolo de peretii biroului. E ala care vine primul la birou si pleaca ultimul, dar face asta doar ca sa-i verifice pe ceilalti, nu ca (Doamne feri!), ar munci ceva.

Pauzele de cafele din corporatii sunt campaniile pe care le facem, adunarile offline, fie ca sunt de o saptamana, fie ca sunt de cateva ore. Ala e momentul crucial in care incepem sa barfim oamenii care fac mai multi bani ca noi sau, in functie de tipul adunari, oamenii care fac bani. Niciodata, dar absolut niciodata nu ne gandim ca oamenii aia ar fi muncit vreo clipa pentru a ajunge sa faca bani in online. Nu, ei au fost lingai, au stiut pe cine sa pupe in fund, sau, dupa caz, s-au nascut Bobby Voicu (asta vine dupa o discutie cu Bobby, in care am ras foarte tare cand mi-a povestit ca un om ii ceruse sfaturi despre cum sa faca bani in online; Bobby a raspuns ca trebuie sa fie constant si sa munceasca si sa nu se teama de ridicol, iar interlocutorul lui i-a zis ceva de genul: “Da, ma, pentru tine-i simplu, tu esti Bobby Voicu”).

In online avem oameni care muncesc pentru ceea ce fac, dar avem si imbarligatori de mare clasa, care poarta vorba dintr-o parte in alta. Cateodata poarta si vorba aia care nu se spune, doar pentru a crea animozitati si a rupe relatii. Sunt acei oameni care, in corporatie, iti iau de sub nas raportul facut pe trei sferturi, il termina si il prezinta sefului ca fiind al lor. Tu, ca boul (sau vaca, dupa caz), nu zici nimic, taci si inghiti, ca nu vrei cearta intre departamente, ar fi urat, iar clientii firmei (sau cititorii blogului tau), aia care nu stiu ce se petrece in interior, ar fi foarte dezamagiti de tine si ar crede ca iti cauti motive sa iesi in fata.

Prietenii din online trebuie tratati ca si colegii de munca: ne radem la cafele, dar nu socializam la cina, in afara orelor de program. Ca, daca faci asta, te-ai putea trezi la un moment dat ca esti dezamagit de purtarea lor si iti iei niste bocanci in gura de nu te mai poti aduna de pe jos. Mai ales atunci cand bei cafele multe cu colegii de la alte etaje (inferioare, superioare, nu conteaza), vei fi banuit, indubitabil, de tradare in scopuri de avansat pe scara ierarhica si atunci aia cu care ieseai la cina se gandesc cam cum sa-ti otraveasca pranzul corporatist.

Desigur, asta nu se aplica in 100% din cazuri, ca poate ai noroc sa gasesti niste oameni frumosi si nu trebuie sa te inchizi de tot. Dar intotdeauna precautia e mai buna decat “greseala e mama invatarii”, mai bine sa stepti pana esti sigur decat sa te arunci in prietenii fara nicio baza.

Intotdeauna vor exista oameni care se tem de cei care vin din urma. Astia sunt oamenii care stau pe posturile lor fix degeaba, fara sa-si indeplineasca sarcinile, aia care sunt prieteni cu toti dar care stiu sa-ti vare sutul in fund atunci cand li se pare lor ca nu mai esti atat de servil pe cat ar trebui sa fii. Tot astia sunt aceia care au impresia ca jumate din oamenii companiei sunt acolo unde sunt datorita lor, ca doar ei i-o dus prima oara la un chef al etajului superior, nu? In mintea lor, acel chef de corporatisti-sefi i-o ajutat pe acei soareci de birou sa ramana stabili pe posturile lor si nu munca prestata de-a lungul timpului sau seriozitatea cu care au indeplinit fiecare sarcina si care a adus, dupa caz, multumirea clientului sau a colaboratorilor.

Suntem o corporatie, avem oameni care susotesc pe la colturi, avem oameni care isi fac treaba fara sa bage in seama susotelile, avem lideri si avem sefi, avem clienti, coaboratori si avem aceeasi siguranta a zilei de maine ca si unul care munceste in companie: daca iti faci treaba ramai, daca nu, cineva tot o sa sesizeze asta si-ti vei lua viteza sau vei cadea in umbra uitarii cu o viteza naucitoare.

Tweet