Se întâmplă din nou

Cover JazzTM complet Mai sunt nouă zile până la acel moment din an pe care-l aștept necontenit, încă de când am aflat că se întâmplă prima oară: festivalul de jazz de la Timișoara. Evenimentul ăsta are multe amintiri frumoase și, dacă stau să mă gândesc, mi-a influențat foarte mult parcursul profesional.

La JazzTM 2013 am lucrat pentru prima oară cu echipa de la PLAI Festival. Mai avusesem noi tangențe până atunci, dar în iulie 2013 am trăit primele zile pe lângă ei, am muncit cot la cot și am reușit să-i cunosc puțin mai bine. A fost începutul unui sentiment de aparteneță pe care nu-l simțisem până atunci atat de puternic nicăieri: un grup de oameni care m-a primit cu brațele deschise și cu zâmbete sincere și calde.

La JazzTM 2014 l-am întâlnit pe Al Jarreau, alături de alte câteva mii de oameni veniți din toate colțurile țării să-l asculte și să se bucure de muzica lui.

Mi-amintesc un moment aproape deloc pomenit în alte relatări despre concert, întâmplat dupa ce Al a coborât de pe scenă. Imediat lângă scările de acces către scenă, la aproximativ trei metri distanță, se afla gardul care împrejmuia toată zona. Fanii lui Al Jarreau se adunaseră lângă gard si îi strigau numele. Artistul, deși foarte obosit (la anii lui e uimitor câtă energie are, totuși), a semnat carnețele, foi și tricouri date pe deasupra gardului, ajuntat fiind de Sam, asistentul lui devotat. Nu s-a dat dus până când n-a semnat tot ce a avut de semnat, adică încă mai bine de jumătate de oră după concert.

La JazzTM 2013 l-am reîntâlnit pe Ilhan Ersahin (văzut cu un an în urmă la Garana Jazz), cu care am povestit despre jazz experimental și improvizație până târziu în noapte. Care mi-a spus ca nu da New York pe Istanbul, oricât de bine ar fi primit jazzul în America.

La JazzTM 2014 am lucrat la foc continuu cu Flavius, care a acoperit cu fotografiile lui fiecare bucată de festival, stând în perimetrul de scena și backstage zi și noapte, doar ca să putem da mai departe în timp real ceea ce se întâmplă la Timișoara. Împreună cu el, pentru festival, a mai făcut fotografii si Sebastian Tătaru, cel care m-a uimit de-a dreptul cu abilitățile lui de a-și edita fotografiile în timp record (până într-o jumătate de ora la un calup de 30-40 de foto).

Anul acesta, JazzTM înseamna, după program, asta:

Vineri 03.07.15 20:00 Brum | 21:00 Aufgang | 22:30 Marcus Miller
Sambătă 04.07.15 20:00 Ana-Cristina Leonte | 21:00 The Ruff Pack | 22:30 Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz
Duminică 05.07.15 20:00 Exit OZ | 21:00 Guillaume Perret | 22:30 Dianne Reeves

În realitate, anul acesta, JazzTM e încă un moment de băgat în cutiuța sufletului, prețuit și rememorat atunci când eu voi fi deja retrasă la casa de la sat.

3-5 iulie 2015, Piața Victoriei, Timișoara. Fiți acolo!


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *