Internetul falsului

Internetul ne-a dat acces la informație și ne-a luminat la cap. Pe mulți dintre noi. Ne-a adus mai aproape de oameni dragi de care viața ne-a despărțit, a făcut comunicarea mai ușoară. Dar ne-a dat și o iluzie a credinței că totul e ușor, că fericirea stă după colț, doar așteaptă să ne ridicăm și să punem mâna pe ea. Internetul ne aduce în fiecare zi „dovezi” de fericire, prin conturile prietenilor de pe rețelele de socializare. Și-a adus invidia în sufletele noastre. Tânjim și noi după fericirea aia pe care o găsesc alții în vacanțe sau în statusurile pline de înțelepciune.

Mai mult decât atât, suntem cu toții gata să lăsăm tot ceea ce avem pentru iluziile de pe garduri. Mesaje schimbate cu necunoscuți, care ne ridică la cer. Schimbarea peisajului din realitate. Adunarea frustrării că, în ciuda responsabilităților, nu putem pleca pentru o săptămână, o lună sau un an unde vrem și cu cine vrem. Că nu putem să întindem mâna și să luăm, așa cum vedem pe pereții Facebook-ului.

A devenit un scop în sine lauda pe pereții virtuali. Ne înghesuim să ne etalăm poveștile de dragoste. Să mascăm vieți anoste cu statusuri mărețe despre frumusețea de a trăi. Suntem oricum, numai noi înșine nu: ar fi prea banal să ne arătăm cu angoase, frici, temeri și tristeți; cine naiba vrea să citească despre supărări în ziua de azi?

Îmi amintesc despre o excursie pe care am făcut-o la Paris în urmă cu trei ani și un pic, în care am încercat, doi oameni, să trăim cu foarte puțini bani pentru o săptămână. Aproape ne răzgândiserăm cu plecatul, am avut niște cheltuieli neprevăzute exact înainte de plecare și eram gata să renunțăm la excursie. Ne-am privit ochi în ochi și ne-am spus „hai să facem asta, cu bani puțini, să vedem cum o fi”. Am hotărât să transform asta într-o experiență pe care s-o împărtășesc cu cu alții, în speranța că o să ofer puțin curaj celor care simt că nu au destui bani să călătorească. N-a durat mult până când am început să primesc mesaje de la tot felul de oameni care mă certau că spun despre cum poți să trăiești o săptămână cu rucsacul în spate, mâncând sandviciuri pe malul apei, cu ingrediente luate de la supermarket. Cum de nu simt rușinea de a arăta cum călătorește un om care nu simte să fie opulent. „La nivelul tău, nu poți să-ți permiți să spui că o cafea de trei euro ți-a dezechilibrat bugetul pe o zi.” N-am aflat nici până-n zi de azi care e nivelul meu, ăla la care se referea domnul respectiv.

Avem nevoie de internetul falsului, să ne creăm iluziile unei vieți perfecte. Fake it till you make it, zice o vorbă. Însă, de cele mai multe ori, make it ăsta ne duce – în cazul fericit – pe canapeaua psihologului. Și atâta timp cât vom trăi pentru pereții rețelelor de socializare, viețile noastre se vor deteriora continuu. Pentru că noi, atunci când suntem singuri, știm adevărul. Adevăr pe care nicio poză, niciun status, niciun zâmbet de ochii lumii nu va putea să-l ascundă.

Oameni, alegeți internetul pentru informație. Pentru filme, muzică, desene animate sau pentru ce-o mai fi de aflat în lumea asta largă și plină de frumos. Iar pentru viață alegeți întotdeauna realitatea. Pentru că o să vă treziți într-o bună zi că prietenii au plecat de mult, că perechea stă în preajmă doar pentru că îi e oarecum comod, copiii știu să șantajeze emoțional ca la carte și viața voastră, în general, s-a năruit în timp ce voi vă străduiați să găsiți cadrul/citatul perfect pentru a fi postat.

*Mulțumesc oamenilor care, săptămâna trecută, m-au făcut să-mi las telefonul în geantă zile în șir, fără să simt nevoia lui în viața mea.

Subiectul e dezbătut mai pe larg aici.

Photo via Visualhunt.com

Tweet