Intotdeauna o sa existe ceva

Vorbeam cu un prieten care era suparat ca se intampla niste chestii care nu-i convin foarte tare si care imi spunea ca nu intelege de ce oamenii nu pot fi profesionisti si, mai ales, de ce nu se comporta adecvat atunci cand meseria ii aduce in fata unui anumit public. Nu intru in discutia asta, e mult prea lunga si e pe “teren accidentat”. Ideea e ca si eu, acum niste ani, eram de o impulsivitate crancena, ma iritam si ma enervam atat de tare pe anumite chestii incat se ridica iadul in urma mea. Intre timp m-am potolot, ori din cauza varstei, ori din cauza ca mi-am dat seama ca nu pot sa controlez chiar totul.

Dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca, de cate ori am avut de a face cu un om care nu era (profesional sau personal) asa cum mi-am dorit, acel om a iesit, intr-un fel sau altul, din anturajul meu. Pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, eram linistita. Asta pana aparea altcineva, ca suntem intr-o continua miscare, intalnim intr-una oameni noi care ne dezamagesc sau ne entuziasmeaza, dupa caz.

Am invatat sa nu mai am asteptari si sa las lucrurile sa se intample. Ca oricat de tare m-as stradui eu sa schimb ceva la un om, nu am cum. Doar daca, printr-un miracol, ajung in trecut si intalnesc omul ala inca de la gradinita, ii dau o mama de bataie sa inteleaga pe viitor ca nu e bine ce face. Alta solutie nu e.

Am mai invatat ca ori de cate ori un om care nu-mi place se pierde de mine, intotdeauna va aparea altul care sa-i ia locul, lucrurile astea sunt la fel de naturale ca si viata, iar prezenta lor in viata mea nu poate fi decat benefica, ma ajuta sa inteleg cum nu vreau sa fiu si ceea ce nu vreau sa fac.

Viata e frumoasa si nu merita sa ne pierdem din ea enervandu-ne pe oameni care n-au nicio legatura cu ceea ce suntem si ceea ce ne defineste. Iar singurii oameni de care ar trebui sa ne pese sunt familia si prietenii care, din cand in cand, ne tin de mana.

Tweet