Intrebari, intrebari…
Acum vreo doua seri m-am uitat la Eden Lake. Un film ciudat, sangeros, care te umple de furie si te lasa cu un gust amar dupa ce se termina. Povestea, pe scurt: un cuplu merge sa-si petreaca weekendul pe malul lacului Eden, unde dau peste niste pustani infatuati, care se simt lezati de faptul ca acel cuplu le-a invadat teritoriul. Incepe o vanatoare nebuna, cu grupul de pustani pe post de vanatori, vanatoare care se termina cum nu se poate mai prost pentru cei doi.
Ceea ce m-a socat a fost finalul filmului, faptul ca parintii tinerilor, afland despre ce au facut copii lor, le iau apararea si termina (in mod sangeros) ce au inceput acestia, pe ideea ca “ei sunt doar niste copii, au viitorul in fata”.M-a izbit adevarul asta crunt, aruncat in fata ca un fel de cireasa de pe tort. Si daca ceea ce a fost prezentat in film este un caz extrem, ceea ce se intampla in jurul nostru face parte deja din realitatea cu care ne-am obisnuit.
Citim zilnic despre tineri care s-au urcat la volan beti fiind si au ucis alti oameni a caror unica vina a fost ca s-au aflat la locul nepotrivit in momentul nepotrivit; si care scapa, apoi, de pedeapsa, pentru ca au un parinte influent. Despre copii ai unor personalitati, care fac trafic de droguri si carora nu li se intampla nimic. Pentru ca, nu-i asa, “sunt doar niste copii”.
Mi-e greu sa imi imaginez ce poate simti un parinte cand afla ca progenitura lui a facut ceva extrem de rau. Nu pot sa-mi dau seama ce mecanisme se declanseaza, astfel incat sa ia decizia stupida ca fapta trebuie musamalizata cu orice pret. E adevarat ca un parinte trebuie sa-si apere copilul, dar poate oare sa-l apere de el insusi? Se justifica actiunile parintilor atunci cand mor oameni? Atunci cand alte vieti sunt distruse de actiunile copiilor carora ar trebui sa le insufle valori? Sau incercarea de a-i acoperi este doar o incercare de a-si acoperi vina de a nu-i fi crescut cum trebuie?
Toate astea ma fac sa ma gandesc la momentul in care voi avea si eu copii si imi pun problema daca voi putea ajunge la sufletul lor astfel incat sa fac din ei oameni adevarati. Daca voi putea gasi calea de mijloc, prin care sa-i fac sa ma simta aproape de ei si, totodata, sa stie ca experienta mea de viata ii va ajuta sa deosebeasca binele de rau. Si ma pun singura in situatia extrema, in care sa iau o decizie asemanatoare cu a acelor parinti din film: oare as putea trai cu asa ceva pe suflet? Probabil ca nu, dar parintii fac, de cele mai multe ori, greseli mai mari decat copiii lor. Pentru ca, oricat se straduiesc ei, daca acel copil a dat gres o data si a scapat, va mai da gres si a doua oara…
Tweet
Nebu, majoritatea copiilor care fac rahaturi extreme sunt copii de care parintii au cam uitat. Un copil crescut corect si educat cum trebuie, nici nu viseaza sa faca rahaturi de genul asta. Hai, ca am fost si noi adolescente. Si aveam colegi/prieteni care faceau si chestii “naspa”. Faptul ca unii calcau pe bec nu insemna ca toti fac asta. Eu am crescut absolut OK, nu cred sa am la activ vreun fapt reprobabil. Dar si educatia mea a fost luata mai mult decat in serios si mi s-a explicat ce trebuie sa fac pentru a fi un om responsabil.
Parintii astia au doar instinctul ala de aparare, pentru ca este copilul lor, si chestia asta ii orbeste. Uita ca au crescut un monstru in unele cazuri sau, hai sa o zicem mai pe moale, copilul lor a facut o chestie absolut socanta.
Poate ca si eu, ca parinte, as avea instinctul asta de a proteja copilul, pe ideea ca “are tot viitorul inainte”. Dar sper sincer sa fiu un parinte care sa nu isi puna problema asta. Sper sa cresc un copil responsabil, care sa stie ce inseamna binele si raul. De cele mai multe ori greselile copilului sunt de fapt greselile parintelui.
ti-am zis ca e disturbing filmul…..
@ nebuloasa: Noh! Păi frumos e ce-ai făcut? Acu, dacă ştiu subiectul, cum mă mai uit la film?
@Dojo: “Parintii astia au doar instinctul ala de aparare, pentru ca este copilul lor, si chestia asta ii orbeste. Uita ca au crescut un monstru in unele cazuri sau, hai sa o zicem mai pe moale, copilul lor a facut o chestie absolut socanta.”
Un argument în favoarea evoluţionismului. Că ăsta are scris pe el “animal instinct” din cap până-n coadă.
Şi da, varianta cu crescutul unui copil responsabil e cea mai bună. Din păcate, bunul simţ şi responsabilitatea sunt nişte caracteristici care se regăsesc în cantităţi invers proporţionale cu posibilităţile materiale. (Nu e o generalizare. Excepţiile există şi ele). Şi aşa se ajunge la situaţii gen “copilu meu merita de toate, că am de unde-i da” (merită, probabil, pentru că… s-a născut ?!?!?!).. pentru ca mai apoi să se ajungă la un plod răzgâiat, care să considere că de fapt toată lumea trebuie să-i mulţumească pentru că s-o născut (?!?!?)… Reacţiile părinţilor nu sunt altceva decât nişte automatisme. Copchilul lor ăla drag… păi copchilul lor ăla drag o să pătimescă pentru că o omorât doi oameni. Îi tăiem HBO-ul pentru 2 săptămâni. Dar n-o să fie el încarcerat dimpreună cu toţi… comunii…
Bleah. Mi-e scârbă de oamenii ăştia. Ăştia ar trebui duşi cu forţa într-un lagăr din deşert şi lăsaţi să se hrănească unul cu altul. Şi asta încă mi se pare un sfârşit decent.
PS. Îmi cer scuze pentru imaginea creată prin ultima replică. Dar e doar o părere subiectivă. Dacâar fi să fiu obiectiv, ar trebui să arunc cu balegă şi în justiţie.
@Dojo, ai dreptate, dar eu ma intrebam daca parintii aia sunt intr-adevar de condamnat; pentru ca, in majoritatea cazurilor, parintii ii scapa pe acei copii fara sa se gandeasca la moralitate, la ceea ce e corect. Pentru ca, atunci cand e vorba de copiii lor, nu mai conteaza ce e moral.
@sis, ai avut dreptate
@clawd, poti sa te uiti linistit; nu am dezvaluit adevaratul deznodamant. Cat despre responsabilitatea parintilor de a-si educa copii, da, ai dreptate. Insa eu incercam sa iau problema din punctul de vedere al unui parinte care se confrunta cu o asemenea situatie. Bineinteles ca educatia conteaza, dar e oare parintele intr-adevar de condamnat daca isi “scapa” progenitura din maini? Cu alte cuvinte: cum ar trebui sa te comporti in asa fel incat copilul tau sa nu aiba anturaje nefericite si, mai ales, sa nu se ascunda de tine?
povestea filmului mi-a amintit de imparatul mustelor.
cat despre parinti – nu sunt vinovati ca incearca sa ii ajute cand au intrat in kkt sunt vinovati ca au intrat copiii in kkt in the first place. de ce le dai bmw nu stiu de care la 18 ani? de ce le dai pe mana milioane bune? de ce nu stii cum sa vorbesti cu ei si sa le impui repect? pentru ca pana la urma, nu trebuie sa fii doar prietena cu copiii tai ca sa nu iti ascunda nimic, trebuie sa te si respecte. maica-mea cam asa a reusit cu mine si sora-mea -si prietenie si respect. eu stiu ca si acum la 22 de ani, desi sunt plecata de acasa de 3 tot ma simt prost daca fac o tampenie si nu ii povestesc la maica-mea – si nu vorbesc aici de vaze sparte
Ca tot is cu vizionat de Grey’s Anatomy. E un episod (al doilea cred din sezonul 3 (da, stiu ca is maniaca) in care un pustiulica se duce cu un “street luge” si zboara intr-un pom, de il aduc astia cu craca in stomac.
Tata-su isi face mea culpa de s-a incheiat si madam Bailey ii zice “you couldn’t have known”. La care asta ii zice: “trebuia sa stiu, e de datoria mea de parinte sa stiu”. Dupa care povesteste cum au divortat el si nevasta-sa si cum custodia asta partiala l-a facut “moale”. Ca i-a cumparat el cu mana lui jucaria in cauza si a incetat sa fie tata adevarat, cand avea pustiulica nevoie de un “role model” si de autoritate.
Nu e vorba aici despre faze extreme, copii batuti sau timorati de un parinte, dar o educatie buna te scapa de socul asta.
Mai aveam o discutie acum niste luni pe womenonlyforums cu “fetele” mele si intrebam ceva de genul “ce ai face daca fiica-ta de 13 ani vine cu burta la gura. Ii rupi mufa sau nu?”
Si cateva mame de acolo ziceau ca si-ar da lor insisi niste suturi in fund, ca o asemenea situatie este in primul rand esecul lor ca parinte, ca nu le-au educat cum trebuie.
Eu discut clar din amintiri si banuieli, ca nu is parinte, dar zic si eu ca educatia de acasa este cea importanta.
Ceea ce intrebi tu, nebu, e greu de tot .. e o adevarata “Sophie’s Choice” aici … lasi copilul sa o ia legal peste bot sau incerci sa il salvezi de la ce inseamna sa plateasca fata de societate chestiile pe care le-a comis. Greu de tot …
@andreea, vezi tu, asta e: cum poti sa fii prieten si sa impui respect in acelasi timp, ca parinte? Pentru parintii nostri a fost (poate) putin mai usor, au avut timp sa stea langa noi, dar parintii din ziua de azi trebui sa traga ca dementii sa asigure o viata cat de cat linistita pentru copii, iar asta inseamna mai putin timp petrecut in familie. Si, de obicei, parintele isi “cumpara” oarecum constiinta, oferindu-i copilului tot ce cere: milioane, masini si alte cele.
@Dojo, e adevarat ca parintele e de vina cand copilul o ia pe coclauri, dar poti oare sa-l condamni pe parintele ala cand alege sa faca un ultim efort in a-si apara copilul? Ca societate, trebuie sa condamnam faptele reprobabile, dar ca oameni? Eu nu fac acum pledoarie pentru parintii care si-au “scos” odraslele basma curata atunci cand au murit oameni…Dumnezeu stie ca si eu, la fel ca toata lumea, am condamnat atitudinea parintilor vizavi de cele facute de copiii lor. Doar imi pun o intrebare, de om…stiu ca e greu de tot sa aflu un raspuns si sper sa nu traiesc vreodata pe pielea mea o asemenea situatie.
no comment
Cica sunt parinte…astept situatia, si-apoi va povestesc.
RIM
@Raoul, Doamne fereste de o situatie de genul asta; mai bine bucura-te de copilul tau si incearca sa petreci cat mai mult timp alaturi de el
Pisiiiiiiiii
Incerc, dar n’an cu cine. In fine.
Mai devreme sau mai tirziu toti va trebui sa alegem. Si vom alege copiii nostri, indiferent de….
RIM
@Raoul, asa e. Ne alegem copiii, orice ar fi.
mnoh, cunosc o vorba romaneasca, nu foarte inteligenta: eu te-am facut, eu te omor!
ce l-ar determina pe parinte sa isi omoare copilul…pai am vazut pe realitatea tv titlu de stire “copil de 7 ani mort impuscat din greseala” acum nu stiu stirea ca tin tv ul pe mute, ma gandesc ca o tragedie l-ar putea impinge intr-una si mai mare…
de ce sar parintii in apararea odraslelor? ca sa se scoata pe sine, caci vine le apartine in totalitate (+ – 15%)
da asa e, acum nu mai au timpul pe care il aveau de aia mi si mie frica sa ma gandesc ca in cativa ani (buni)o sa fac si eu copil si e asa greu in ziua de azi.daca ar exista o metoda ideala de crestere
si cred ca mai e o chestie, nici bunicii nu se mai sacrifica sau nu mai au timp sa stea cu nepotii, acum trebuie sa ai babysitter, nu mai poti sa lasi copiii cu bunicii. la mine de ex, cand maica-mea a inceput a doua facultate, bunica a avut mai mult grija de noi vreo 3 ani. si cred ca si asta conteaza.
Uite bă’ că se poate! :-/
http://oddee.com/item_96578.aspx
poziţia 6
Parintii raspund de ce fac copiii pana la un anumit moment din viata, vag demarcat, e adevarat, cand copiii devin tot mai independenti. Dar daca din acel moment incep sa faca prostii, e din cauza parintilor, pt ca nu i-au educat cum trebuie, dar e vina lor. Nu te poti substitui copilului…
Din pacate sunt f multi parinti care considera ca educatia = bani de buzunar si comfort. Prea multi parinti neglijeaza rolul pe care ar trebui sa il aibe, fie din cauza carierei sau a altor ocupatii – bautura, tv, si altele. Ai atins o problema complexa.. e mult de discutat