Iubitule, de ce m-ai parasit?

Cu o tona de bagaje ma indrept spre taxiul care astepta cuminte sa ma duca la gara de nord din Bucuresti. Usor trista, plec spre Timisoara, de care imi e imens de dor. Domnul se da jos, ma ajuta sa imi ridic geanta de doua tone, o pune in portbagaj, ma invita sa iau loc pe bancheta din spate si plecam.

Bineinteles, mi-am scos telefonul, sa mai butonez la el, ce sa si fac in taxi. Soferului ii suna telefonul si raspunde pe o voce calda: -Buuuna!
E iubita lui, ma gandesc instant, barbatii au o inflexiune speciala in voce atunci cand vorbesc cu cineva drag.
– Da, te sunasem sa vad ce faci, cum esti, chestii de astea, pentru ca imi pasa de tine. A, zici ca ar trebui sa ma despart mai des de tine? (rade)
Mda, ma gandeam, asta iar e unul dintre aia care fac eforturi sa fie draguti si atenti doar cand simt ca pierd persoana iubita.

– Ce-ai facut?!, zice soferul. Te-ai impacat cu sotia?
In momentul ala am inceput sa fiu si mai atenta. Cum adica sotia? Adica el, vorbea cu un barbat? Caruia ii spunea ca ii fusese dor de el? In teorie nu am nicio problema cu homosexualii, chiar am prieteni dragi care sunt gay, dar mi se parea cel putin ciudat sa asist la o conversatie de felul asta.
– Pai si cu mine cum ramane? Da, da, imi pare bine pentru tine, dar nu te astepta sa ma bucur.

– Auzi, nu-i mai spune numele, nu ma intereseaza cum o cheama si ce simti pentru ea. Eu stiu ca te iubesc si nu pot sa cred ca n-o sa te mai vad.
Ma amuza discutia, intr-un fel, desi sensibilitatea nou descoperita ma facea sa imi para rau ca un om sufera din dragoste, oricat de ilara ar fi situatia. Adica si barbatii au drame de astea care sunt specifice doar pentru noi, muierile.
– Si acum de ce m-ai sunat? Sa-mi spui asta? Pai ce barbat esti tu, daca n-ai avut curaj sa imi spui asta in fata?
Deci da, barbatii gay sunt tot barbati, pana la urma si asteptarile lor de la barbati sunt la fel ca ale celorlalti. Deja ma spargeam de ras.

– Da, da, bine, m-ai lamurit, mai vorbim, spune, si inchide telefonul.
Tacerea era apasatoare, desi la radio se auzea o Rhianna cantand ceva saltaret. Ma intreaba daca ma deranjeaza sa schimbe muzica, ii spun ca nu (omul suferea) si pune o Moonlight Sonata, de-mi venea si mie sa plang de cata tristete era in masina aia.

Noroc ca am ajuns la destinatie si sensibilitatea mi-a disparut ca prin farmec cand am dat piept cu mizeria din gara.

Tweet