Juana la Loca

Altfel spus, Ioana Nebuna (regina a Castiliei si arhiducesa de Austria), despre care am mai scris, aici. Inca de cand ii citisem povestea, mi s-a parut ca asa zisa ei nebunie e doar acea nebunie normala (daca pot sa zic asa), pe care o manifesta orice femeie indragostita.

Aseara am vazut filmul, Juana la Loca, un film care reda, bineinteles, o viziune oarecum romantata a povestii ei de dragoste cu Filip, arhiduce de Austria. De ce romantata? Pentru ca nebunia Ioanei a fost reala, ea a fost suficient de slaba ca sa isi lase toata ratiunea sa fie afectata de iubirea ei oarba pentru sotul ei. Ioana a Castiliei a avut o viata a carei pilon central a fost barbatul pe care il iubea. A fost considerata nebuna, pentru ca avea dese accese de gelozie, sentiment pe care sotiile acelor vremuri erau invatate sa il tina in frau.

Ioana isi neglija regatul atunci cand il prindea pe sotul ei inseland-o. Cel mai dramatic moment a fost acela in care, cautandu-l ca sa-i spuna ca mama ei a murit, l-a gasit in pat cu alta femeie. Oricata incredere ai avea in tine, ca femeie, un moment de genul asta te doboara si te aduce pe marginea prapastiei. Mai ales cand ai 20 de ani, asa cum avea Ioana la momentul respectiv. Iar asta a transformat-o, dintr-o tanara indragostita, in sotie inselata.

Da, gelozia e o boala, iar pentru acele vremuri era de-a dreptul periculoasa. Probabil ca si acum e, de obicei nu vrei sa te pui cu o femeie orbita de gelozie. O admir pe Ioana pentru ca a avut curajul sa isi traiasca sentimentele, in loc sa le inghita, asa cum faceau toate femeile pe vremea aia. O admir pentru ca a fost destul de femeie incat sa-si infrunte sotul cu infidelitatile lui. O admir pentru ca a putut sa treaca peste tradarile sotului ei, sa-l iubeasca neconditionat si sa-i sarute ranile, pe patul de moarte.

Eu nu pot.

Tweet