Jurnal din adolescenta – 1
Cand am fost acasa de Craciun, sora-mea mi-a facut un super cadou: mi-a dat jurnalul meu de pe vremea liceului, il gasise ascuns intr-un cotlon al biroului meu vechi. L-am luat, l-am pus in bagaj si am asteptat momentul in care voi fi singura la casa din Timisoara, sa-l citesc pe indelete.
E un caiet ingalbenit, in care am adunat ganduri timp de vreo trei ani: dn ’95 pana spre finalul clasei a XII-a, adica in ’97. In el am mai gasit scrisori de la iubitii mei care erau departe (am niste scrisori de la un prieten timisorean care acum e plecat pe alte meleaguri, o poveste de dragoste care a fost doar scrisa), am decupaje din ziare cu versurile pieselor care imi placeau tare mult pe vremea aia, am pana si niste foi pe care notasem la o ora de istorie din clasa a XII-a.
M-am distrat copios cand l-am citit si mi-am dat seama ca intotdeauna am fost eliptica si ca sunt multe chestiile despre care nu-mi aduc aminte, chiar daca acolo scrie albastru pe alb ca “nu voi uita niciodata”. Am calatorit in timp si am ajuns din nou pe covorul verde al camerei mele, acolo unde stateam si-mi scriam supararile si dorintele, acolo unde aranjam frumos decupajele din ziare, acolo unde scriam poezii.
“E foarte bine sa ma simt in forma si total increzatoare in fortele mele. Inca mai pot produce emotii foarte mari unei anumite persoane. Stiu eu care.” Asta scriam eu pe 11 aprilie ’97. Desigur, habar nu am despre ce e vorba, nu mai tin minte nimic. Dar imi era dor sa-mi vad scrisul de mana de atunci (o sa vedeti cat de curat si frumos scriam in ’95 si cat de agitata devenisem in ’97).
Ne citim cu amintiri in episoadele urmatoare.
Tweet
Hihihi, citind astea imi amintesc de oracolele pe care le tineam in gimanziu, de chicoteala si de ascunsul lor prin casa.
Scrisori parca am vazut si eu din liceu de la Alba, ce vremuri…
Carmen, eu puteam sa-l las la vedere fara probleme. Cred ca ai mei n-ar fi inteles o iota de acolo :)) In plus, scriam si in romana si in engleza.
aww that`s so cute.
nu-l mai am pe al meu
a zburat undeva in primii ani de facultate 
dar alea’s vremuri care sunt bine sa ramana inchise intre copertile alea
Hihi, ce ma bucur ca l-am gasit si ti l-am dat 😀
;)) din cand in cand ma mai uit si eu in jurnalele mele, in cutiile cu amintiri de la baieti, in caiete de amintiri si prin toate plicurile adunate de-a lungul timpului. inclusiv la biletelele din timpul orelor. 😛
am postat si eu la un moment dat niste fragmente de jurnal si m-am amuzat ce-am putut sa scriu in aceeasi data in diversi ani. 😛
Abia astept sa-ti citesc jurnalul.
Si mie mi-a da, zilele astea, sora-mea o felicitare pe care o primisem de ziua mea. Dar era nedatata, asa ca nu stiu anul. Probabil inainte de ’89, dar n-as baga mana in foc. De la o colega. Incheia urarile cu un neverosimil (pentru varsta aia) “Cu drag…”
PS: Am facut calculul ala din ultima ta poza
Mai ramasesera 28 de zile pana la… ziua mea! 
No kiddin’. 09.05 😉 Do the maths. Stam foarte bine la capitolul “coincidente”, cel putin pana acum.
*mi-a dat
Tomata, n-am sa-l pun chiar pe tot, unele lucruri trebuie sa ramana prafuite, asa cum zice Piticu mai sus
Cosmin, nu cred ca suntem nascuti in aceeasi zi! Bizar, bizar :))
Say what???????? :)) N-am mai cunoscut pe nimeni nascut in aceasi zi si luna cu mine. Anul n-are importanta!
Si ce-mi mai placeau afisele alea cu: “Ziua Europei este si ziua ta!”…
Aceeasi zi si aceeasi luna. M-am emotionat 😀
ahh..ce n-as da sa gasesc si eu oracolele si jurnalele vechi..le-am cautat de atat de multe ori. sa fii fericita ca le ai!
Hm… Ia sa vedem ce faceam eu in primavara/inceputul verii lui ’97… O pregateam intens pe iubita mea pentru bac si aveam sa ma pricopsesc cu o reexaminare la Muzica de spectacol. 😀
Si ziua mea e pe 09.05, imi placea si mie zicala ”Ziua Europei este si ziua ta”…multi prieteni asa mi-or tinut minte ziua de nastere.
Ce frumos! Eu din pacate nu am jurnale chiar asa lungi, am avut doar cateva tentative. Dar am codificat intr-o carte niste chestii din care acuma nu mai inteleg nimic si mor de curiozitate sa stiu la ce ma gandeam :)).
Andreea, ce misto, poate facem chef pe blog de zilele noastre :))
Oana, sa stii ca am si eu pasaje prin jurnal din care nu pricep absolut nimic 😀
Şi eu am luat un jurnal de acum 10 ani. Îl am pe noptieră şi poate cîteva rînduri le voi face la rîndu-mi publice. Şi pentru că încă n-am făcut-o oficial, îţi urez un An Nou mai mişto decît ăla vechi.
Eu am 3 cutii pline cu amintiri din copilarie pe care le pretuiesc foarte mult si nu m-as putea desparti NICIODATA de ele.
E legatura mea cu trecutul si le pastrez pentru nepoti. Chiar alaltaieri am recitit unele scrisori primite de la o iubita de prin ’96. Doamne ce vremuri! De fiecare data cand le deschid si ma uit peste lucrurile de acolo ma incarc cu energii pozitive.
Radu, eu nu vreau sa pastrez trecutul foarte viu in mintea mea, dar a fost reconfortant sa gasesc jurnalul si sa-l citesc
Cu totii avem amintiri placute si neplacute, dar in “memory-box-uri” le pastrez doar pe cele placute. In fine…
Am si eu o agenda in care scriam diverse, n am tinut niciodata un jurnal si acum imi pare rau, in schimb am biletele pe care mi le dadeam cu colega de banca in timpul orelor dar ma uit ca uneori nici nu mai stiu, exact ca tine, despre ce era vorba.