Jurnal din adolescenta – 3

In vara lui ’95, obisnuita excursie in Delta s-a transformat putin si am ajuns, impreuna cu nasii mei (cu care faceam tot felul de excursii la pescuit), in Balta Brailei, intr-un loc in care Dunarea a fost atat de mare in acea saptamana, incat la intoarcere ne-am oprit in Braila si am cumparat niste peste. In rest, unditele au stat si au pazit apa, iar noi am facut de toate (de la ping-pong la birtul din sat si plimbat cu barca pe Dunare, pana la jucat carti si table pana ne-a iesit pe ochi), mai putin am pescuit.

Intr-una din zilele alea lenese, am gasit la prietenii nasilor mei o caseta audio care avea inregistrat un spectacol de comedie, insa niciodata n-am stiut cine e pe acea caseta. Pareau a fi Vasile Muraru si Nae Lazarescu, care, pe vremea aia, inca erau foarte foarte haiosi. Bineinteles ca m-am distrat foarte tare ascultand caseta aia si, conform bunului meu obicei de pe atunci, tot ce imi placea ajungea in jurnalul meu (melodii, scheciuri, orice mi se parea mie ca merita sa ramana scris undeva), asa ca acum o sa va dau sa cititi una din poeziile “recitate”, un paflet dulce-amar al comunismului, ca in ’95 glumele despre comunism erau inca in mare voga.

Si acum, trageti aer in piept, ca veti avea ceva de citit

Ca pe timp de dictatura, cu onorata cenzura, am tacut destul din gura.

De vorbeai mai cu curaj, te saltau in echipaj,

Iti faceau nitel masaj si-ajungeai dupa grilaj.

N-apucai sa termini snoava si-aveai spatiu la Jilava.

Daca pronuntai “salam”, iti puneau gratii la geam.

Daca murmurai “carnat”, iti puneau costum vargat.

Pana ieri, niciun roman n-a putut spune “batran”.

N-ai putut sa spui “nebun”, n-ai putut sa spui “sapun”.

N-ai putut zice “benzina”, n-ai putut zice “lumina”.

N-ai putut sa zici “peltic”, n-ai putut sa zici nimic.

Stau si eu si ma crucesc, cum de mai stiu sa vorbesc.

Totodata, stiti si voi, circulau cuvinte noi culese din documente

Cum ar fi: “realimente”.

Vorbe pline de umor, la-ndemana “tutulor”.

Ne vorbea de prietenie si avea la Academie sectie de cizmarie.

Si in scolile primare circula o ghicitoare:

“Cine-i mic si da din mana si-are 4 la romana?”

In aleasa ctitorie se facea si poezie.

Pentru marele edil, recita cate-un copil:

“Eu cresc mare si voinic, fara sa mananc nimic!”

Noi n-aveam ce pune-n ciorbe, el ne satura cu vorbe.

Noi voiam carne, jumari si el ne da cuvantari.

Ii ceream un spor la ratii si el ne da indicatii.

Indicatii pretioase, sa facem biftec din oase.

Oftam cu toti, oftam din greu si ne rugam la Dumnezeu:

“Doamne Sfinte cel de Sus, toate-toate le-ai redus:

Ai redus bauturica, ai redus si mancarica

Ai redus-redus in gros de-am ramas piele pe os”

Si cam atat, ca ultimele 3 randuri le-am scris din memorie, probabil ma plictisisem sa tot scriu la poezie si am gasit altceva mai bun de facut.

Am scris poezia acum si mi-am adus aminte cat de rau a fost comunismul si cat de tare ma irita cei care mai scriu, chiar si in gluma, pe undeva, “la multi ani Nicolae Ceausescu”.

Tweet