Tinutul manastirilor si cod rosu de furtuna

Dimineata de ieri din Piatra Neamt a inceput destul de inspaimantator, pentru ca se pornise o ploaie nebuna, care ne-a impiedicat sa ducem bagajele la masina. Ca prin minune, dupa 15 minute de rapaiala continua, a iesit soarele. Calatoria noastra inspre Bucovina lui Stefan cel Mare putea sa inceapa.

Am inceput calatoria indreptandu-ne spre barajul de la Bicaz. Apa curgea navalnic, se pare ca ploile au fost mult prea abundente si barajul a trebuit sa fie deschis apelor nerabdatoare. E spectaculos sa vezi (si aproape sa simti) cu cata putere curge apa printre portile din piatra. Abia ne-am miscat de acolo, era atat de linistitor sa privesti lacul printre razele soarelui de dimineata. Se parea ca vremea tine cu noi, in ciuda prognozelor sumbre care se auzeau peste tot. Urma sa aflam mai tarziu ca ploaia poate fi un major factor de stress atunci cand te afli in zone cu alunecari de teren si cand calatoresti pe langa rauri care se umfla mai repede decat o saltea pneumatica.

Cand am intrat in “tinutul manastirilor” (Bucovina), Adrian a exclamat: “Sigur nu suntem in Austria?” Peisajul era de vis, masina era una cu drumul fara pic de groapa, iar noua ne crestea inima de bucurie cand constatam ca asemenea excursie poti sa faci in Austria, Germania si…Bucovina noastra. Spre deosebire de manastirile vizitate cu o zi inainte, manastirile Bucovinene sunt ca niste cetati de aparare: maiestuoase, frumoase si semete, copii fidele ale personalitatii lui Stefan cel Mare. Am ramas uimita de amplasarea lor, de grandoarea pe care o emana si de felul in care sunt intretinute pe interior de catre maicutele si preotii care traiesc in ele. Si, mai mult decat un lacas de cult, ele sunt dovada vie a faptului ca, in acest tinut batut de soarta cu inundatii si seceta greu de suportat, credinta este bunul cel mai de pret pe care il au locuitorii lui. Cea mai frumoasa a fost, de departe, manastirea Sucevita: are cea mai frumoasa gradina pe care am vazut-o vreodata, iar sentimentul pe care il ai cand intri e unul de liniste si pace, asa cum n-am mai simtit de mult timp.

Urma sa mergem la manastirea Voronet, insa codul rosu de furtuni si inundatii s-a dovedit a fi real. Drumul spre Suceava a fost unul dintre drumurile cu cele mai mari emotii traite vreodata. Asta pentru ca in urma noastra, la maxim 50 de metri in spate, se afla Roxana, pe un Suzuki, in plina furtuna. Si, daca ploaia nu era de ajuns, alunecarile de teren si iesirea raurilor din albie au fost alte motive de ingrijorare pentru femeia extraordinar de hotarata sa ajunga cu bine la Suceava, alaturi de noi. Ne-a dovedit ca poate sa isi conduca motorul in ciuda faptului ca a intalnit soseaua surpata sau plina de apa si pietre de rau, cu calm, rabdare si perseverenta. Eu i-am devenit fan pe viata, pentru ca ador femeile puternice, iar ea a avut o tinuta si o atitudine demna de invidiat.

Azi a fost penultima zi a excursiei, in care am pus piciorul pentru prima data in dulcele targ al Iesilor. Si, pentru ca deja incep sa ma simt ca Seherezada, povestea asta v-o continui maine seara

Tweet