Mica dilema de om
Spun din start ca nu-s vreo experta in relatii. Nici n-am cum, oricat de bine sau de rau mi-ar fi in viata personala, fiecare relatie merge sau nu merge in functie de cei doi care se afla in ea; de nevoile lor, de visurile lor, de caracterele lor. Ceea ce veti citi mai jos e doar o mica nelamurire vizavi de atitudinea unor oameni fata de cel/cea langa care sunt alaturi (teoretic) pe viata.
Mergeam spre casa cu tramvaiul. La o statie dupa mine s-a urcat o mama cu doi copii zvapaiati, unul de vreo 3 ani, altul de vreo 4. Frumosi, energici, greu de tinut in frau, ca orice copil de varsta lor. Tramvaiul era plin, iar ei s-ar fi urcat pe orice: pe pervazul de langa geam, pe calatori, pe bara de sustinere. Toti eram amuzati, niciunul deranjat de energiacelor doi. Iar mama le explica, cu rabdare, ce e voie si ce nu e voie. Se vedea ca e o legatura faina intre ei, ca mama e ferma, dar nu-i dojeneste inutil.
La vreo 5 minute de cand s-au urcat, mamei ii suna telefonul. “Stai un pic, ca ma suna tata-tau”, spune mama unuia dintre copii. Raspunde la telefon aproape tipand (si uitand ca se afla intr-un mijloc de transport in comun: “Ce vrei?” Am inghetat. Rautatea din voce iesise cu atata putere incat aproape o puteam atinge. “Da, sunt cu amandoi. N-ai decat sa vii dupa noi la tramvai. Cand iesi din casa, du si gunoiul.” Si inchide. Fara sa salute (de fapt, nu salutase nici cand incepuse convorbirea). Dupa care se intoarce senina si zambitoare la copii.
N-am copii. Nu stiu cum e sa-ti reversi toata dragostea asupra lor. Nu stiu ce inseamna sa nu mai poti respira de iubire cand te uiti la ceea ce ai plamadit. Cred, vazandu-le pe prietenele mele, ca e cel mai frumos sentiment din lume. Dar mai cred ca e foarte gresit ca tot veninul pe care-l ai in tine (mai mult sau mai putin, in functie de frustrarile acumulate) sa-l reversi asupra celui cu care imparti viata.
Nici in jurul meu nu vad numai lapte si miere, insa vad niste oameni care fac eforturi serioase sa-si arate dragostea unul fata de celalalt, indiferent de dragostea pe care o arata copiiilor. Oameni pentru care mama e si iubita, iar tatal ramane si iubit.
In primul rand, insa, vad respect. Si cred foarte tare ca asta e cel mai greu lucru de pastrat intr-o relatie, fie ea cu copii sau fara.
Foto: Friendship by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
Nici eu n-am experienta, dar intreb: daca femeia a suportat o gramada de umilinte din partea lui, dar nu are curaj sa divorteze (de frica, de dragul copiilor etc)?
M-am gandit si eu la asta. Numai ca o femeie care accepta umilinte de la barbatul de langa ea are o atitudine la fel de umila. Ori femeia asta parea complet deranjata de existenta lui.
Nu e usor sa pastrezi o relatie la fel de calda ca inainte, chiar daca exista in continuare aceeasi iubire si acelasi respect, pur si simplu pentru ca urmasul te acapareaza cu totul (are nevoie de foarte multa atentie, esti obosita si consumata etc., chiar si daca ai un copil foarte relaxat, desi multi bebelusi nu-s chiar asa, in special in primele saptamani). E uneori nevoie de un efort constient sa nu ajungi sa-l ignori pe cel de langa tine, daca tot esti atat de ocupata sa fii mama anului 😀
Acu’ e drept ca de la asta si la tonul in cauza, e cam multa cale de parcurs.