Din mijlocul lui TIFF 2016

E vineri după amiază, sunt în camera de hotel cu geamul larg deschis și o cafea aburindă lângă mine. Tocmai m-am întors de la un film românesc care a rulat (din nou) cu sala arhiplină. Filmul se numește „Două lozuri” și e un film perfect de week-end, pe care să-l vezi cu familia, iubitul/iubita sau singur. Oricum l-ai vedea, e un film care vine ca o răcăare peste o zi de vară toridă.

La Cluj plouă de rupe de azi dimineață devreme și nu sunt semne că s-ar opri. ciudat, ploaia asta mă relaxează în loc să mă frustreze. Ne adunăm toți unii în alții, să ne ferim de ploaie pe sub streșini și, între timp, schimbăm impresii despre filmele văzute și cocktail-urile băute. E un ceva-special-fără-de-nume care unește TIFFarii și îi ține aproape unii de ceilalți, cu sau fără ploaie.

Râdem sau plângem la filme cu colegii de scaun din cinematograf. Nu cred că mi se întâmplă în altă parte, la oricare alt festival, să stau de vorbă despre ceea ce rulează pe marele ecran după finalul de proiecție. Azi am întâlnit o doamnă din Marea Britanie care s-a distrat imens la filmul mai sus pomenit, spunându-mi că prietena ei, care n-a mai ajuns la film, o să regrete că nu l-a văzut.

E luminos aici, cu toată întunecimea cerului.

Între timp, s-a mai oprit și ploaia. Ne vedem la filme și TIFF Lounge-uri, am plecat să mănânc sarmale de la Vărzărie.

Foto: Vlad Cupsa TIFF 2016

Tweet