Conducem tot si peste tot, suntem soferi #dinRomania

Experienta asta cu condusul in coloana pe drumurile romanesti, niste mii de kilometri, a fost una fantastica. A fost exact ca atunci cand, avand carnetul de doar 2 saptamani, a trebuit sa plec de la Timisoara la Brasov, apoi la Bucuresti, sa ma invart vreo 3 zile prin capitala si apoi sa ma intorc la Timisoara.

Condusul in coloana are avantaje si dezavantaje. Avatajul cel mai mare e ca daca urmaresti masina cu gps, nu te ratacesti aproape niciodata, iar cel/cei din fata te pot atentiona cu privire la eventualele radare/gropi/pericole intalnite pe sosea. Dezavantajul cel mai mare este ca trebuie sa iti adaptezi stilul de condus la cel al soferului din fata ta si, in plus, urmarindu-i stopurile pierzi o parte din peisajele intalnite pe drum si nu esti atent la indicatoarele spre diverse directii. Adica, daca eu as face din nou acelasi drum, singura, ar fi ca si cand l-as face pentru prima oara, ca ar trebui sa descopar indicatoarele spre diverse locuri.

Tot la capitolul premiere pun si faptul ca am fost sofer intr-o masina plina, timp de 7 zile. Maximul de pasageri pe care l-am avut vreodata a fost de 2 oameni, pe o distanta de 300 de km, cu care nici n-a trebuit sa socializez prea tare. De data asta am cantat, am dansat, am spus povesti, a fost superb, pentru ca in fiecare zi am avut pe altcineva alaturi de mine. Am incercat sa fac atmosfera din masina cat mai relaxanta pentru ca am intuit ca s-ar putea sa nu fie, totusi, atat de siguri pe stilul si experienta mea in ale sofatului. Sper ca am reusit sa-i fac sa aiba incredere in mine.

O alta premiera a fost condusul unui SUV, adica Dacia Duster. Am mai condus masini mari, lungi, late, dar mai mult de Honda lui Crivat nu m-am apropiat de vreun 4×4. Recunosc, nu ma asteptam sa duca atat, sa stea atat de stabila pe sosea si sa ma simt in maxima siguranta la curbele foarte stranse pe care le-am luat intr-o seara pe drumul dintre Sighetul Marmatiei si Baia Sprie, iar Razvan poate confirma cele spuse mai sus, daca pe mine nu ma credeti 😀

Am trecut cu Dusterul prin apa, am urcat pe niste drumuri forestiere, am trecut prin zeci de kilometri de sosea plina de gauri ce nu puteau fi evitate, toate astea cu 4 oameni in masina plus bagajele aferente. Nu pot sa spun viteza maxima cu care am circulat, ca poate ma citeste Politia Romana si imi da vreo amenda retroactiv, dar va spun ca acest Duster mi-a inselat toate asteptarile. Eu am condus unul cu motor pe benzina, 1,6l si 105 CP. In 2300 de km, consumul mediu a fost de 9,1l/100km, dar de la colegii de drum care au condus versiunea diesel de 1,5l si 110 CP am aflat ca au avut un consum mediu de 7,5l/100km.

Ca sa nu ziceti ca dau cu bidinele la Dacia, o sa spun si despre lucrurile care nu mi-au placut foarte mult, desi astea nu tin neaparat de placerea de a conduce un Duster. Pentru un SUV, spatiul din portbagaj e foarte mic, iar senzorul din rezervor o ia razna rau de tot cateodata cand iti spune ca mai ai benzina pentru 50 de km cand tu ai facut plinul cu 100 de km in urma. Desigur, avand caluti mai putini decat orice alt SUV, recomand vitezele inferioare pentru depasirile din rampa, altfel s-ar putea sa constatati ca masinile din sens opus se apropie cu o viteza uimitoare, ceea ce nu e chiar de dorit.

Una peste alta, recomand. Pentru drumurile noastre care trec prin sate, pentru plimbarile prin tara si pentru cheful de a te abate de la sosea oricand, e cea mai potrivita masina daca aveti un buget restrans. Si apoi nu tre sa ma credeti pe cuvant, trebuie doar sa mergeti si sa cereti un drive test, ca asta-i o masina care convinge singura.

Pentru exemplificare, avem un clip facut de Psaico:

*Titlul e parafraza dupa BUG Mafia, ca nu-s io atat de creativa 😀


4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *