Promisiunea de duminica dimineata

Uneori, mi-e dor sa scriu pe blogul asta zilnic, asa cum scriam in urma cu cativa ani. Sunt zilele in care imi amintesc de ce am inceput sa scriu si de ce m-am incapatanat sa tin pagina asta atata vreme (6 ani and counting). Alteori imi uit motivele si ma uit usor scarbita in jurul meu, pe celelalte pagini virtuale, si gasesc cu greu motive sa merg mai departe.

Pasiunile au tinut si tin in viata locul asta virtual. Dragostea pentru Timisoara, Romania, film, teatru sau muzica, viata sanatoasa si ganduri bune, cam asta inseamna, pe scurt, sufletul meu pus pe tava aici. Si mi-e greu, mi-e tare greu sa vad ca Romania de pe retelele sociale nu mai inseamna descoperirea pasiunilor altor oameni ci o aglomerare de ipocrizii, zambete false, pasiuni pentru bani si atat. Si nu, nu ma refer la colegii bloggeri cand spun asta.

Cu cateva saptamani in urma, la conferinta PRbeta, am programat in paralel doua panel-uri de mare interes (credeam noi): unul despre campaniile online cu buget redus, al doilea despre cum monitorizam online-ul ca sa stim daca ceea ce facem are vreun rezultat. Cred ca situatia locurilor ocupate in ambele sali descrie perfect ceea ce se intampla acum cu explozia de campanii fara cap si coada ce se intampla de o vreme incoace: la panel-ul despre campanii cu buget redus, se statea pe jos, ca nu mai erau locuri in sala, la cea despre monitorizare erau doua scaune la un om. Cam asta e interesul general al companiilor: sa aiba o campanie pe care o cred de succes, fara sa pese cuiva cum se masoara acea campanie.

Ajungand la blogging, imi amintesc de o conferinta pe teme de online la care am participat si eu in calitate de junior speaker (daca pot sa spun asa); am vorbit despre frumusetea de a avea un blog si despre cum acesta nu trebuie sa fie despre bani, chestie in care cred si acum, la mai bine de 6 ani de cand scriu aici. Ca tot ceea ce recomanzi pe pagina personala te reprezinta, intr-un fel sau altul, si ca nu e normal si logic sa recomanzi azi serviciile unei banci ca maine sa recomanzi serviciile alteia. Ca oricat de tentanti ar fi banii aia pe care o agentie ti-i propune, nu e corect fata de cititorii tai (multi, putini, cati or fi) sa renunti la principii de dragul banilor. Un blogger nu e o revista, chiar daca unii si-ar dori sa fie asa. Revenind la conferinta de acum ceva vreme, un coleg de sectiune si-a inceput discursul cu ideea ca era gresit ceea ce am spus eu, iar un blogger trebuie sa se gandeasca intai la bani; partea amuzanta a fost la final, cand acelasi coleg de sectiune si-a incheiat discursul cu “daca va ganditi doar la bani, n-o sa reusiti niciodata”.

Zilele astea imi reamintesc intens de ce mi-am facut blogul si imi fac o promisiune: ca voi scrie din nou despre toate momentele bune, despre evenimentele care-mi plac la nebunie, despre oameni, despre ceea ce ma inconjoara, despre angoase sau bucurii.

Voua va promit ca tot ceea ce veti vedea scris aici ma reprezinta, fie ca sunt articole publicitare sau nu, asa cum a fost si pana acum. Iar celor ce se intreaba de ce mai tin pagina asta asa, cu numele asta, desi am trecut la “profesionisti”, spun atat: nebuloasa e parte din mine, o parte importanta care m-a ajutat sa trec prin etape nu chiar atat de frumoase ale vietii si totul e scris aici, sub acest alter-ego; o voi pastra cat se va putea de mult.

Foto: Flavia Giurgiu | TIFF 2014

Tweet