Am o nouă pasiune

Adică să nu mai înghit comportament nesimțit. Văd pe cineva că aruncă hârtii pe stradă? Îi zic de la obraz. Mi se pare că ridică cineva tonul la mine? Pun la punct în secunda doi. Spre exemplu, azi dimineată era să prind din zbor mucii unui „domn” care-a hotărât să-și sufle nasul în plină stradă, fără să aibă vreun șervețel la îndemână. Bine, sunt perfect conștientă că într-o bună zi s-ar putea să mi-o fur (se știe că românul acceptă doar chestiile care-i plac, restul trebuie ignorate), dar asta e. Dac-o fi să fie, măcar să fie cu martori.

Revenind, pasiunea asta nouă a mea se manifestă îndeosebi la Profi-ul din cartier. La care ajung seara obosită, vai de capul meu, dornică să-mi iau trei produse de pe raft și să merg acasă în pas alergător. Aproape de fiecare dată se găsește câte unul d-ăsta nevorbit pe-acasă care face pe cocoșul în magazin. I-am tot ignorat, da` în perioada asta aud șoaptele ca pe vuietele mării, așa că nu pot să-i ignor nici picată cu ceară.

Situația unu, acum vreo două săptămâni. Stăteam la casă, cuminte, cu coșul de merinde. În fața casei – scandal. O doamnă urla cât o țineau plămânii: „DE CE MĂ FACI HOAȚĂ???” Ce se întâmplase: o pastă de dinți nu trecuse de scanarea de la casa de marcat și a activat sistemul de alarmă al magazinului. Boactărul de serviciu o oprise pe doamna respectivă spunându-i: „stați așa, că ați luat un cadou”. Și de-acolo s-a dezlănțuit jihadul, purgatoriul și au coborât toți sfinții nesfințiți pe pământul ăsta, în Timișoara, la magazinul Profi din Prințul Turcesc.

Măre, și urla tanti aia „să vină subalternul!” (voia să zică să vină șeful, dar voia să fie și cultă, așa că a ieșit asta cu subalternul) Omul ăla de la pază încerca s-o liniștească (și pe cuvânt că așa frumos i-a vorbit că-mi venea să mă duc să-i propun un job la agenție, ș-așa n-avem băieți în echipă), tanti nimic, că ea a fost „jignită cu atitudinea”. Toată lumea ar fi vrut să-i îndese pasta aia de dinți cel puțin pe gât – dacă nu mai rău.

Desigur, singura care a zis ceva am fost eu. „Mai terminați, doamnă, că ne-ați căpiat de cap. Mergeți acasă, că-i duminică, poate aveți și dumneavoastră în fața blocului pe cineva cu care să vă certați.” A funcționat, că dusă a fost și eu erou de-o clipă în magazinul din cartier.

Situația doi, aseară, când șoaptele din jur se transformaseră, la mine-n cap, în tornade. Aleg cu greu câteva chestii de mâncare și merg să mă pun la coadă la casă. Casa 1 – plin, casa 2 – nimeni, casa 3 – doi oameni. Merg spre casa 2, îmi zice casiera că s-a închis, zic ok, mă pun la casa 3. La vreo trei minute după, apare un domn și se postează la casa 2 (casiera își număra banii, să predea încasările). Zice liniștit: „mergeți, vă rog, la casa 3, că aici am închis.” Păi și nu începe domnul să urle exact în urechea mea dreapta „DE CE AȚI ÎNCHIS CASELE CU OAMENI ÎN MAGAZIN???” Ba începe. Eu strâng din dinți în timp ce tornadele deveneau reale (domnul avea abilitatea ușor sinistră de a scuipa lateral în timp ce vorbea) și aștept să se potolească. Ei, aș, n-ai să vezi. Mai zice el ceva, urlând, după care intervin, desigur: „N-ați vrea să nu mai urlați și să vă așezați la rând? Cât timp stați să vă certați, vedeți că se pun alții la coada.”

„Și tu ce te bagi?”, observă, elegant, domnul ofuscat. „Păi mi-aș dori să vin la cumpărături și să cumpăr mâncare, nu dureri de cap gratuite de la oameni care-mi urlă în ureche.” A tăcut (surprinzător, că nu mă așteptam), dar vă anunț eu dacă m-a ținut minte, că tot în cartier o fi stând și el.

Una peste alta, îmi îmbrățișez duios noua pasiune și sper să nu vă povestesc cum am primit un dos de palmă de la cineva care n-a mai stat pur și simplu să mă asculte, deși mizez de fiecare dată pe surpriza dată de faptul că nu par omul care să comenteze din senin.

Foto: Not Quiet by Shutterstock

Tweet