O intamplare cu o cetate si o tona de indiferenta
Zilele astea m-am preumblat prin tara. Din nou, da, sunt foarte multe locuri care merita descoperite sau a caror istorie e fascinanta. Am vazut, din nou, biserici si cetati fortificate, dar excursia din weekendul asta a stat sub semnul cetatilor taranesti.
Cetatea Saschiz vazuta de jos, de langa biserica evanghelica, de care se banuieste ca e legata printr-un tunel secret.
Fie ca a fost vorba de Saschiz, Slimnic sau Calnic, am aflat lucruri noi, pe car enu le stiam. La Saschiz am fost cu ghid, n-am urcat la cetate, insa am stat jos langa biserica evanghelica si am ascultat istoria locului. La Slimnic am primit o foaie A4, aproape stearsa, in care erau cateva date despre istoria locuui. Decat nimic, a fost buna si aia. La intrarea in cetate am fost intampinati cu aceste cuvinte: “Intrarea in cetate se face pe propria raspundere”. Initial nu am inteles, dar apoi a fost clar: scarile turnului cu clopote nu erau restaurae si e o adevarata aventura sa urci pana sus, iar scandurile de lemn de la fiecare nivel pareau gata oricand sa cedeze. Dar am facut-o si pe asta, imi era greu sa rezist tentatiei. Si nu mi-a parut rau, insa sunt constienta ca in orice moment puteam sa pic de la mare inaltime.
Cetatea Slimnic, vedere din interior.
Clopotele cetatii Slimnic.
Partea cea mai dureroasa din excursia asta s-a petrecut la vizitarea cetatii de la Calnic, o alta cetate taraneasca, insa mai noua decat cele de la Saschiz si Slimnic, adica a fost construita in jurul anului 1300. Particularitatea ei e data de 2 lucruri: nu e construita pe un deal, fiind amplasata destul de jos (lucru ciudatel, zic eu, pentru o cetate de aparare), iar constructia a fost comandata de o familie nobiliara, deci e taraneasca doar datorita patului ca taranii au lucrat la constructie si la planuri (spre deosebire de celelalte, cae au fost folosite de taranii care le-au construit).
Cetatea Calnic, vedere din exterior.
Cetatea Calnic, vedere din interior.
Muzeul cetatii Calnic, cu exponate venite din donatii, reprezentand costunme populare, ceramica si piese de mobilier din multe parti ale tarii.
Amu, astea sunt informatii citite in graba pe panoul de la intrare, ca altele nu am mai primit. Am umblat de besmetica prin toate cotloanele la care am avut acces, fara sa stiu ce vad, de fapt. Mergand spre iesire, dau de doamna cu cheia (adica tanara care a venit sa ne deschida cetatea), pe care incep sa intreb chestii. Redau mai jos dialogul, care a inceput normal si care, pe parcurs, a devenit aproape incredibil:
Eu: Ce frumoasa cetate aveti aici! Pacat ca nu exista vreun ghid care sa ne si povesteasca despre ceea ce vizitam.
Doamna: Da, e frumoasa tare si ingrijita, ca s-au primit bani din fondurile europene.
Eu: Dar, totusi, de ce nu exista cineva care sa fie ghid aici? Ca sunt convinsa ca sunt multe povesti de spus.
Doamna: Intr-adevar, fiecare camaruta de aici are povestea ei. Eu stiu foarte bine, mi-am dat teza de doctorat din cetatea asta.
Aici a fost momentul in care eu am facut ochii cat cepele. In mintea mea era: “Wtf, daca din asta ti-ai facut teza de doctorat, di ce mama naibii nu esti langa noi sa ne expici ce vedem?” M-am controlat si am continuat discutia.
Eu: Da? Foarte frumos. Si de ce nu faceti pe ghidul aici daca stiti atat de multe?
Doamna: Stiti cum e, nu-mi racesc gura de pomana, fara sa fiu platita. A fost propus un proiect asociatiei care administreaza cetatea, dar n-a trecut la aprobat.
Eu: Dar nu se poate sa introduceti optional, o taxa pentru cei ce vor sa stie mai multe? Nu stiu, puneti-va 20-25 de lei de persoana, sa plateasca doar cei interesati.
Doamna: Nu, ca asociatia nu vrea asta. Am incercat si n-a vrut nimeni ghid si atunci nu mai vrem sa facem nimic in sensul asta.
Eu: Pai puteti sa va faceti un PFA si sa luati dvs. banii.
Doamna: Nu imi trebuie PFA. Eu sunt membru director in asociatia care administreaza cetatea.
Aici m-am lasat pagubasa. Cu alte cuvinte, femeia nu are chef sa faca nimic si nu-si da aprobare pentru a face pe ghidul. Si ne mai intrebam de ce dracu’ nu merg ucrurile in tara asta. Raspunsul e simplu: de lene.
Am incarcat pozele pe Google +, ca Facebook mi-a dat un mare reject azi.
Tweet
Mda, avem chestii interesante pe care ne e lene sa le promovam. Auzi la idioata asta, sa nu isi raceasca gura de pomana? Pai nu o racesti de pamana maimuta cu licenta, omul vine, vede, INVATA si promoveaza. Si asa vin si alti prostani si se face turism in zona aia afurisita. Dar, decat sa faci un efort, mai bine stai ca vaca si te plangi apoi cand ramai fara job si ca nici dracu’ nu mai e interesat de locatiile din Romania. Pai de ce sa fiu interesata?
Pe unde am umblat am primit teanc de pliante cu toate prostiile, gazda noastra a stat cate juma’ de ora cand dadea de noi sa ne mai recomande un loc etc. Si treaba ei era de fapt sa-si ia banii de cazare, nu sa faca pe ghidul. Dar de asta am mers deja de 3 ori acolo si nu ne-am duce pe litoralul romanesc nici platiti. Deci da, nici aia nu si-a racit gura de pomana, ci a atras oameni care vor reveni.
Ramai traznit nu altceva.
Ps. io stiu ca exista google, dar mi-era mai drag sa stiu de la tine in ce judet is cetatuile astea 😛
Mie mi-o venit sa o dau cu capul de un perete. Si s-o fi vazut ce pretioasa era, cum era ea mandra de cetate. Sila si greata. Noroc ca mai dai se peste altfel de oameni, rar, ce-i drept, dar exista.
Hehe, Richie, dragule, am vrut sa fac un mic experiment: era curioasa cat timp trece de la publicarea articolului pana cand observa cineva ca nu am zis pe unde se gasesc cetatile alea. Rezultatul experimentului e dezamagitor, dar asta e: nu f multa lume e interesata de ceea ce se intampla cu locurile frumoase ale Romaniei. Dar sunt convinsa ca lucrurile se vor schimba, incet
Saschiz e in jud. Mures, intre Sighisoara si Brasov, Slimnic e in jud. Sibiu, intre Medias si Sibiu, iar Calnic e in jud. Alba, intre Sibiu si Sebes.
am inteles. mie asta mi-a sarit in ochi imediat… pentru ca nu le stiam.
Ai spus in articolul trecut ca mergi pe traseul Sibiu-Medias-Sighisoara. Tot acolo ai pomenit si de cetatea Slimnic. Am tinut minte 😀
Ha, si mie imi paruse simpatica doamna cu cheia… Halucinant raspuns, intr-adevar.
Io nu zic sa faca pe ghida din pasiune, insa daca dorea putea gasi usor o modalitate prin care sa faca bani. Nici macar nu e nevoie de PFA, of…
Sunt curios la cetatea renovata a Albei Iulia, unde ar putea manca o paine cel putin 100 de ghizi… Oare tot asa o sa se intample?
Eu cred ca nu vrea, pur si simplu. A zis foarte clar, in timp ce mergeam spre cetate, dupa ce luase cheia: a venit in vacanta si mai deschide si ea turistilor, ca daca nu e ea, in perioada asta n-are cine.
Iar daca cei din Alba Iulia nu pun la dispozitie macar 10 ghizi (asa, de inceput), e pacat de toata investitia. Desi nu cred ca nu au luat in calcul asta, ar fi mult prea stupid.
Pe de alta parte, ma gandesc ca si Sibiul a fost renovat si la info-point-urile raspandite prin oras nu prea dai de informatii despre ghizi.