O lume pe dos – o recomandare si un regret

Joi dimineata, intr-un exces de rautate cauzat de trezitul prea des, prea devreme, vazandu-l pe Tudor Chirila ca mi-e coleg de mic dejun, am dat un mic rautacism pe Twitter. In ziua urmatoare aveam sa-mi dau seama ca m-am inselat destul de tare si ca omul nu merita chiar asa rautati gratuite.

Pentru mine, Tudor Chirila nu inseamna mare lucru: nu ii sunt fana, am vazut un film cu el care mi-a placut, dar nu fac tumbe de fericire daca aud ca are concert in Timisoara. Ba din contra, in ultima vreme incepusem sa am si eu tot felul de probleme legate de esarfa lui omniprezenta, de faptul ca mi se parea fals si ca nu are atitudinea in concordanta cu felul in care scrie sau face muzica. Ina nu mai prea recunosteam nici fata de mine ca m-am bucurat de fiecare concert din urbe, cantand piesele odata cu el si cu band-ul sau bucurandu-ma cand, pe la vreun chef, Ovi mai canta “Nu am chef azi” sau “Vama Veche”.

Dupa o scurta intalnire cu Tudor Chirila joi dupa-amiaza, dimineata de vineri ne-a prins impreuna pe langa preparatele micului dejun. Era, la fel, cu ochelarii pe ochi. Am aflat ca statuse cu o zi inainte 14 ore sa monteze luminile spectacolului pe care il avea in ziua respectiva si era terminat de obosit. Era si foarte emotionat si stresat, isi dorea ca totul sa fie bine, mai ales ca stia ca ambele reprezentatii se jucau cu casa inchisa. Deci stia ca sunt o gramada de asteptari.

Imi propusesem atunci sa ajung la piesa. N-am mai ajuns. In schimb, am ajuns sa stau cu Tudor mult mai mult decat mi-am imaginat. Sa vorbesc cu el, sa rad, sa facem glume, sa vorbim serios. Mi-am dat seama ca dincolo de esarfa de hipster (despre care banuiesc ca ii place tare, din moment ce o tot poarta) exista un om adevarat si care e mai cald decat am crezut eu ca poate fi. A stat de vorba cu fiecare om care a venit la el sa il intrebe de sanatate si a avut intotdeauna un zambet pregatit, oricat de fara chef ar fi fost. A semnat toate autografele care i s-au cerut si a facut poze cu toata lumea care a vrut. Fara ifose, fara fite, fara aroganta.

“Stii, lumea ma percepe ca fiind arogant. Poate ca sunt si poate ca nu e bine sa se stie ca sunt prietenos. Putina aroganta nu strica nimanui. Dar trebuie pastrat un echilibru, intotdeauna.” Ascultandu-l pe el mi-am dat seama ca si eu am aceeasi problema (bineinteles, pastrand proportiile): multi ma percep ca fiind rece, aroganta, auto-suficienta. Cei mai multi nu vor sau nu sunt capabili sa treaca de atitudinea asta si atunci raman vesnic ancorati in etichetarea lor initiala. Altii, desi trec niste bariere, considera ca lipsa mea de timp (din cauza de munca, nu de altceva) e o alta manifestare a auto-suficientei mele si ca au dreptul sa se poarte oricum, blamandu-ma pentru diverse rahatele. Cei mai multi, insa, au rabdare si ma sustin, pentru ca stiu cat e de important pentru mine sa fac tot ce mi-am propus ca vreau sa fac. Si, in plus, stiu foarte clar ca absenta mea de la intalnirile cu ei se datoreaza faptului ca mi-am luat prea multe pe cap si inca n-am invatat cum sa imi gestionez timpul.

Regretul meu e ca inca nu m-am dezvatat de pus etichete. E drept, o fac din ce in ce mai rar, dar mi-as dori sa nu o mai fac deloc. Asa cum pe unii i-am numit buni prieteni, ca apoi sa-mi dea cu bocancul in gura, urland in gura mare ca io-s de vina ca am stat in calea bocancului, asa mi i-am facut pe altii dusmani inchipuiti, fara sa ii cunosc in vreun fel sau sa-mi fi facut ceva rau. Si tot asa am zis despre Tudor: ca e fals, inchipuit, ca nu simte ce canta. Si da, m-am inselat tare de tot.

Un alt regret e ca n-am putut ajunge la piesa lui de la FITS, si anume “O lume pe dos”, in regia Iarinei Demian. Eu nush cand oi apuca sa o vad, dar am auzit ca e o piesa foarte buna si Tudor face un rol remarcabil. Se joaca joia asta in Bucuresti, adica in 9 iunie, la ArCuB, incepand cu ora 19. Eu zic ca sigur n-o sa regretati daca, pentru o seara, alegeti teatrul.

Tweet