O poveste dintr-un taxi

Bucuresti, vineri dupa-amiaza. Un drum lung cu taxiul, de pe Preciziei pana pe Nicolae Caranfil, la Hotel Stil, gazda mea pentru noapte, traseu cu alte doua opriri, una in Crangasi si una nu mai stiu unde exact.

Prietenii cu care impart taxiul sunt vorbareti de mama focului, facem o sesiune de barfing de mare exceptie si nu stim cum sa ne bagam unii in fata celorlalti la povesti. Rand pe rand ii las pe la casele lor, pana raman singura in taxi. Imi scot telefonul, nerabdatoare sa ajung la hotel, am nevoie sa fac un dus si sa fumez o tigara. La un moment dat, imi scapa un gand pe gura: “Io nu stiu cum puteti trai in orasul asta”, zic, cu ochii in telefon.

Soferul zambeste si imi spune, linistit: “Stiti cum e, domnisoara, traiesti acolo unde te-ai invatat sa traiesti si unde te-a dus viata. Eu cred ca daca mai veniti de cateva ori la Bucuresti, o sa-i indragiti aglomeratia.” “Nu cred”, ii spun linistita, “am fost deja de prea multe ori ca sa ma mai pot gandi ca o sa-mi placa vreodata sa stau aici mai mult de 3 zile”. “Noi ne-am obisnuit si ne place. Daca m-as duce inapoi la Hategul meu ar fi ca si cand m-ar lega cineva de maini si de picioare.”

“Daca ati plecat de multa vreme de acolo, e clar ca v-ati obisnuit treptat cu aglomeratia, ca acum 30 de ani nu erau atatea masini aici”, zic eu, insistand in convingerea mea. “Nu erau, dar erau altele, mai rele. Atunci era Ceausescu pe noi.” Brusc devin foarte atenta, e rar ca un om de varsta lui sa nu regrete comunismul (asa cum am vazut multi oameni care il regreta si care cred ca atunci viata era mai simpla si mai buna). “Eu am facut scoala la Sibiu, la Academia Fortelor Terestre. Ma pregateam sa ma fac politist de frontiera, ca de aia plecasem din Hateg. Voiam sa simt iluzia de libertate respirand macar aerul de vama, ca nu aveam destul curaj sa fug. Dar ordinele-s ordine si m-au trimis la Bucuresti, ca un mare CC-ist de pe vremea aia avea nevoie de garda de corp. Mi-au promis ca ma trimit la Nadlac dupa aia, dar m-a prins Revolutia aparandu-l pe ala.”

“Stiti, Ceausescu mi-a distrus viata, mie si altora. Dar sunt om cu scoala si trebuie sa recunosc ca strategia economica aplicata de el a adus bani in tara asta. Pai daca el mergea la Banca Mondiala si cerea 3 milioane de dolari, aia ii dadeau 6 milioane, ca stiau cat de bine copiaza economia din China, ca doar asta i-a fost modelul.” “Acum sunt taximetrist, dar e o alegere. Dupa ce mi-am vazut visul distrus am zis ca macar sa fac ce-mi place si sa aleg singur ce fac, ca pana la Revolutie au ales altii pentru mine. Ca doar de aia am primit libertatea in dar, sa putem decide singuri.” “Sa nu va mirati ca va mai citez din Toparceanu sau Blaga, ii citesc cu nesat intotdeauna; romanii sunt oameni foarte inteligenti, insa se mai pierd in viata si uita de valori.”

Dupa ce am ajuns la destinatie, am mai stat 5 minute in fata hotelului, de vorba si nu-mi mai venea sa plec. Cat timp a vorbit, a avut in permanenta un zambet pe buze, un zambet de om care stie ca doar de el depinde sa isi faca viata placuta si sa transmita liniste celor din jurul lui.

“Nu, domnisoara, nu-mi dati ciubuc. Nici nu stiti cat de mult bine mi-ati facut ca am stat de vorba si va multumesc ca azi merg acasa linistit ca mai sunt oameni care stiu sa asculte si sa indemne la vorba.”

Tweet