O seara de vineri

In continuare vad si ma irita peste masura pitzipongeala. Dupa multa vreme (vreo cateva luni), am calcat din nou pragul clubului de mare angajament Fratelli, din Timisoara. Si…nu stiu ce sa spun, in afara de faptul ca mi-am luat cateva priviri piezise din cauza felului in care eram imbracata. In sensul ca eram prea imbracata, ca, de altfel, eram destul de asortata in rochia mea din tercot si cu cizme. Majoritatea gagicilor de acolo afisau piele. Dar piele, tata, nu gluma. Decolteu + mini + sandale. Nu zic ca nu era cald acolo, dar sandale la 5 grade parca e putin cam fortat, da’ cine-s io sa comentez.

Ce ma intriga la fatucile astea e ca, cu cat au mai multa piele descoperita, cu atat par mai inabordabile. Adica te imbraci ca o patachina si ai pretentia ca masculii din club sa nu-ti arunce nici o privire, ca te bosumfli toata cand mai vine cate unul la tine sa te intrebe de sanatate. Jur ca nu inteleg. Oricum, distinsele domnisoare sunt un fel de “Who’s Who” cu doua picioare. Cunosc cel putin jumate dintre cei prezenti in club, stiu care cu cine a fost, este sau va fi, care li-s afacerile, cati copii au si de la cati ani au mers la gradinita. Cele care arata oarecum la fel ca ele sunt catalogate drept “curvele alea” si reprezinta pericol iminent in lupta pentru inimosii cu carduri gold.

Oarecum, le sunt recunoscatoare, ca, daca n-ar fi ele, probabil m-as plictisi infiorator. Cluburile astea n-au nici un farmec fara alcool la bord, iar eu beau numai cola. Noroc cu muzica de acolo, ca ma mai misc si eu putin, mai anesteziez sedentarismul. Astia de la Fratelli si-au facut un obicei in a aduce diversi artisti care imita cantareti si formatii de top, insa vinerea asta au cam dat-o in bara. Bine, nu ei neaparat, ci acei patru temerari care si-au propus sa-si construiasca o cariera din a-i imita pe Queen. Of, multi pot fi copiati, iar cateodata copiile sunt mai reusite decat originalul (cum a fost cazul “Madonnei” care a cantat demential), dar pe Freddie nu-l poti copia si punct. Nu poti sa canti Bohemian Rhapsody si Under Pressure, oricat de buna voce ai avea (bine, nu era cazul solistului din respectiva formatie).

Luata de val (Queen e dragostea vietii mele in materie de muzica), m-am luat si m-am dus in fata, langa scena, sa topai si sa cant. Mi-o trect rapid cand am ajuns acolo, pentru ca ma zguduiam de ras. Solistul avea 1,50 cu tot cu tocuri, “Brian May” purta o peruca oribila, iar la “John Deacon” si “Roger Taylor” mi-a fost teama sa ma mai uit. Am facut stanga imprejur si am preferat sa stau langa prietenii mei, cu care am cantat tot ce se putea canta, inclusiv solo-urile de chitara.

Una peste alta, a fost o seara reusita, in care am ras mult si am povestit si mai mult. Iarna fiind, prevad tot mai multe cronici de crashma…

QUEEN – SPREAD YOUR WINGS
Asculta mai multe audio Muzica

Tweet