Omul care impacheta shaorma
In ciuda titlului, nu este un post pamflezist. Sunt doar niste ganduri razlete, venite in timp ce il urmaream ieri pe omul care imi impacheta shaorma.
Omul care imacheteaza shaorma e un om simplu. Nici macar nu stiu daca e roman. Poate fi arab, turc, israelian, pakistanez..are din toate cate ceva. Sau cel putin asa mi se pare. Nu l-am auzit vorbind niciodata cu nimeni, si cand iti ia comanda (daca se intampla sa fie numai el pe acolo, destul de rar) se uita fix in ochii tai, intrebator. Dupa care se duce s-o pregateasca, cu migala si cu drag, si nu-si mai ridica ochii sa priveasca in jur. Pare atat de fragil si de umil incat ma intreb daca asemenea oameni mai exista..cu bun simt, de o simplitate care ii umanizeaza mult prea mult. Oameni care e evident ca isi vad de necazurile si bucuriile lor fara sa se uite in gradina vecinului, fara sa isi doreasca ceea ce vede la altii.
Si cateodata, ma surprind uitandu-ma la maine lui muncite, protejate de niste manusi de plastic, si ma intreb oare cu ce as putea sa-l ajut ca sa nu mai aiba atata tristete in priviri… Sentimentalisme?
Tweet
uokei :))
Sunt anumite locuri de munca mecanice (repetitive) si am observat si eu ca multi dintre cei care le practica ajung sa se detaseze de ceea ce fac. Ceva de genul, fizic el e acolo faca shaorma, dar cu gandurile e departe, la problemele lui, sau la visele lui. Isi fac treaba mecanic ca un robot fara sa se mai implice si mental. Poate ca e singurul lor refugiu pentru a nu inebunii, pentru ca sincer eu unul cred ca as inebunii la propriu sa fac aceasi chestie, aceleasi miscari, 8 ore pe zi sau mai mult, timp de ani si ani de zile.