Opinia publica – un spectacol de la sibieni

Ajunsa in sala teatrului Radu Stanca fix in momentul in care a inceput piesa, dupa o ora de povesti cu directorul festivalului, Constantin Chiriac (despre care o sa povestesc separat, a fost absolut incantatoare discutia cu el), nu eram in mare forma si nu aveam nevoie de ceva greu digerabil, asa ca “Opinia publica” – piesa montata de TNRS Sibiu – a fost exact la fix: o piesa usoara, digerabila, presarata cu amintiri din epoca de aur.

Aurel Baranga a scris piesa asta in 1967 si se spune ca a fost unul dintre cele mai jucate spectacole in perioada comunista, ceea ce mi se pare usor ciudat, avand in vedere ca satirizeaza la maxim sistemul deficitar prin care se stabileau ierarhiile la munca. Spectacolul e construit in jurul publicatiei Flacara Vie (un fel de “Scanteia”, din cate mi-am dat eu seama) si urmareste traseul sinuos al unui redactor care ajunge sa aproape de concediere, datorita restructurarilor economice si a bugetului restrans alocat publicatiei. Acel redactor e singurul care stie si poate sa munceasca, restul fiind doar lingaii redactorului-sef, un prototip al directorului comunist.

Desigur, motivul pentru care aceasta piesa a avut atat de mare succes in comunism a fost unul foarte simplu: personajul principal, acest tovaras Chietreanu, ar vrea sa fie gura de aer proaspat adusa de regim, adica “noile culmi de dezvoltare si progres”. Insa, pentru spectatorii care au prins regimul in splendoarea lui, piesa nu e altceva decat punerea in scena a atmosferei din orice fabrica/redactie de ziar/intreprindere/forma de institutie.

Desigur, am ras cu pofta la comicul de situatie creat de confuziile prin care tovarasul Chietreanu este, pe rand, prietenul fostului si actualului ministru al presei, “prietenie” de care acesta nu are habar, pentru ca lucrurile i se intampla ca urmare a unor farse puse la cale de catre un coleg de la ziar. Iar limbajul folosit de redactorul sef si de catre subalternii acestuia este cel tipic comunist si provoaca ras involuntar, aducandu-ti aminte de discursurile din epoca de aur.

Ineditul acestui spectacol a fost dialogul cu publicul, la sfarsitul fiecarui act personajul principal explicandu-si comportamentul si amintind spectatorilor ca rezultatul fiecarei decizii pe care el o ia, ca individ, poate sa influenteze foarte tare deznodamantul. Un moment foarte misto a fost atunci cand opinia publica, in persoana unui alt actor, a sarit din public, exprimandu-si nemultumirea fata de minciunile sfruntate care se spuneau pe scena, in cursul unei dezbateri despre tovarasul Chietreanu. Si pentru ca trebuie sa am o replica favorita, iat-o: “Nu va fie frica de nebuni. Fie-va frica de ticalosi, de iude, de caiafe…”

O chestie care mi-a placut foarte tare a facut parte din scenografie si a fost proiectata pe peretele din spatele scenei: bucatile unui joc de tetris au fost transformate in bucatile unor blocuri comuniste, iar momentul in care jocul se termina, pe ecran aparea, in loc de “game over”, numele unui oras din Romania comunista, “beneficiar” al unei urbanizari fortate.

A fost un spectacol reconfortant desi, pe alocuri, a fost tras de par, iar unele scene lungite inutil. Dar il recomand cu drag pentru o seara de liniste, in care nu aveti nevoie de prea multa substanta, intelesuri adanci si subtilitati.

*credit foto: Scott Eastman|FITS 2011

 

Tweet