#PLAIX – ediția zece de PLAI la final

Au trecut deja aproape trei zile de când PLAI Festival, ediția a zecea, a ajuns la final. Un final pe care mulți îl cred definitiv, interpretând în fel și chip declarația celor doi cofondatori, Andreea și Norbert Tako. Adevărul este că nici noi nu știm cum va fi și ce se va întâmpla mai departe. Un lucru e cert: suntem, cu toții, obosiți, așa cum suntem la fiecare final de ediție, iar ediția a zecea nu face excepție. Dar PLAI nu moare. Nu așa cum își imaginează toți cei care-și dau cu părerea.

Sunt conștientă că, fiind PR-ul festivalului, vorbele mele o să aibă aceeași soartă, a interpretării în fel și chip. De aceea o să încerc să fiu cât mai echilibrată și să povestesc despre PLAIul meu, așa cum am făcut-o după fiecare ediție la care am participat, fie din postura de blogger invitat, fie din cea de membru al echipei.

Puțini sunt cei care știu că PLAI e făcut de voluntari. 100%. O parte din oamenii de presă din Timișoara încă se miră când le spunem ca voluntarii merg la Muzeul Satului Bănățean cam cu șase săptămâni înainte să înceapă festivalul, pentru a pregăti tot ce se vede și folosește pentru trei zile. Și mai puțini știu că, imediat după închiderea porților, aceiași voluntari încep să strângă lucruri, în ciuda oboselii acumulate. Cară paleți sau garduri, strâng gunoaie sau structuri din lemn, împachetează corturi. Unii dorm în muzeu tocmai ca sa poată fi de ajutor odată cu prima oră a dimineții. E o muncă imensă și intensă, făcută de niște oameni care nu cer nimic în schimb.

Acești oameni, care muncesc până nu-și mai simt oasele, sunt fericiți. Fericiți când văd că munca lor aduce zâmbet pe chipul copiilor și al celor care apreciază arta în toate formele ei. Tot ei se întristează când oameni de toate felurile le pun la îndoială munca, însă au învățat, în timp, să nu le mai pese atât de mult. Chiar și atunci când sunt făcuți retardați, nesimțiți, proști etc. Da, toate injuriile trimise către festival sunt trimise direct către voluntari. Le doresc celor care nu știu să tacă dacă n-au nimic bun de spus să simtă măcar o dată în viață acest gust amar; să muncească din tot sufletul și apoi să accepte cu seninătate noroiul împroșcat către ei.

Toată nebunia cu lineup-ul secret mie mi-a lăsat un gust amar de tot. Sunt oameni care s-au simțit jigniți de această decizie a organizatorilor, de parcă ei ar fi dus în cârcă tot greul festivalului. Toți, dar absolut toți au spus că 110 lei (abonament pe trei zile) e o sumă mult prea mare dacă nu știi ce artiști vin. Pentru ei, aș vrea să fac un calcul: cât ar fi costat să vadă toate activitățile, spectacolele și party-urile pregătite de organizatori, minus scena de muzică.

Acces Luminarium: între 4 și 6 euro (să facem o medie, 20 de lei)
Acces spectacol scena Antagon: între 15 și 30 de lei (tot o medie, lăsăm 20 de lei)
Acces workshop-uri: cam 10 lei intrarea, în mod normal, la orice workshop ținut de un om care e specialist în domeniul lui
Acces party-uri Sabotage și Freenetik: cam 20 de lei intrarea și aici.
Acces la Casa Filmelor: 10 lei/film (au fost câte trei sau patru pe zi); aici o să număr doar două.
Total: 90 de lei/zi. Asta pentru că am estimat prețuri mici de tot pentru fiecare activitate.

Și un fel de PS pentru partea de preț: până în aprilie, abonamentul a costat 50 de lei; din aprilie până pe 1 septembrie, abonamentul a costat 90 de lei. Adică 16,5 lei, respectiv 30 de lei pentru o zi de festival. Și să nu fi fost nici măcar un artist pe scena de muzică și tot ar fi meritat prețul.

Însă au fost artiști la scena de muzică. Everlast (lider House of Pain, a cântat cu Santana și e un nume mare de tot). KOOP (cu Oscar Orchestra), reuniți după șase ani de pauză. Mayra Andrade, la vederea căreia unii dintre voluntari erau să leșine de bucurie. Bratch, turneu de retragere, foarte mare nume pe scena de world music. Și, în final, Amadou&Mariam, un cuplu de muzicieni care au atras lângă ei alte nume mari ale muzicii, unul dintre exemple fiind Manu Chao. Un bilet la oricare dintre acești artiști costă peste 30 de euro. Plus Argatu, rezidentul din anul 2015, care a făcut super show în fiecare seară.

Am mai auzit oameni care spun că dacă primăria finanțează PLAI, apăi biletul ar trebui să fie gratuit. Dada, sigur că da. Că PLAIul se face doar din bani publici și de aia se dau cofondatorii de ceasul morții în fiecare an ca să strângă sponsorizări de pe unde se poate. În nouă ani și zece ediții de PLAI, autoritățile locale au contribuit cu suma de 217.000 de euro, adică un total de 30% din bugetul total de cheltuieli. Să nu mai spunem că ediția a zecea a costat undeva destul de aproape de totalul contribuției autorităților locale în cei nouă ani de existență a festivalului.

Dacă e cineva care ar avea dreptul să conteste PLAI în vreun fel, atunci ăia sunt voluntarii. Cei aproximativ 10-15 oameni care lucrează tot anul la o ediție (după muncă, în week-end-uri sau chiar din concedii) și ceilalti 50-60 care-și rup oasele la amenajare. Ăia care știu cel mai bine cum e să strângi bălegar sau să strângi din dinți când citești câte o înjurătură.

Pentru cei care se bucură de anunțul făcut de cofondatori: încă n-a cântat doamna grasă, deci nu vă grăbiți cu prohodul.

Pentru cei ce sunt triști după ce au citit anunțul făcut de cofondatori: sunteți cei care ne-au dat un vot de încredere și au venit la festival știind că va fi minunat; păstrați-vă încrederea în noi, credeți din tot sufletul că vom rămâne aceiași oameni care vor face ceva bun pentru comunitate.

Foto: Sebastian Moldovan | PLAI 2015

Festivalul PLAI 2015 a fost organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş.
Sponsori: Grolsch, Raiffeisen Bank, Continental, Accenture, Draxlmaier, Kathrein, Aqua Carpatica, Institutul Francez Timișoara, Digi Mobil, Elba, Sar Security
Parteneri media: Digi24 și UTV

Tweet