Poveste cu vamesi

Postul asta porneste de la tweetul lui Cristi Sitov, care se intreaba pe Twitter daca exista vreun vames care nu ia spaga. Amu, io nu stiu daca exista vreunul care nu ia spaga, stiu doar ca eu nu l-am intalnit. Si am lucrat cu vamesi mult timp, vreo 4 ani, atat cu cei din Sibiu, cat si cu cei din Timisoara.
Povestea asta e despre vama din Timisoara si saga mea de un an (pana cand am intrat in uniunea europeana si am scapat de vama, in sfarsit), traita la maxim, cu draci, nervi, asteptari nesfarsite si audiente fara vreun final spectaculos.

Depozitul de flori la care lucram importa saptamanal (cateodata si de doua ori pe saptamana) cate un tip de flori. Taiate sau plante la ghiveci, veneau din Olanda, via Ungaria, aranjate frumos in carucioare din metal. Erau zeci de mii de fire de flori si sute de ghivece. Cand am mers sa inregistrez firma la comisionarul vamal cu care ne propusesem sa lucram, tipa de acolo mi-a explicat frumos ca ar trebui sa ne gandim foarte bine pe cine platim din vama, sa nu avem probleme cu actele. Cand am transmis mai departe treaba asta, cei din conducerea firmei (nu erau romani, erau unguri) nu intelegeau o iota. Cum adica sa avem probleme cu actele? Dar ce problema ar putea exista? Si, evident, au respins ideea.

Traseul actelor in vama era urmatorul: mers la comisionarul vama, facuta declaratia; inregistrarea declaratiei vamale, apoi mers cu tona de acte la documentar pentru a se verifica totalul bunurilor si sumelor declarate; actele treceau apoi la vamesul care efectua controlul fizic (deschidem sigiliul camionului, luam cateva produse, prin sondaj, le verificam daca exista in realitate asa cum exista pe declaratie), apoi liber de vama. Parea simplu. Ei, pentru toata chestia asta stateam in vama intre 6 si 8 ore. Deoarece actele mele, de cate ori ajungeau la documentar, erau lasate la urma. Oameni de la alte firme, care cotizasera la fondul de “prosperitate”, ajungeau dupa mine in vama si plecau cu mult inaintea mea. Asta in conditiile in care firma la care lucram importa marfa perisabila care putea oricand sa se strice, la temperatura de -6 grade care exista in camion.

Dupa 3-4 vamuiri, vamesii nostri s-au gandit sa preseze. Si asa s-a nascut controlul total facut saptamanal la noi la firma. Ce insemna asta? Ca dupa 8 ore petrecute in vama, mergeam la depozit si numarat TOATE florile venite. Repet, erau zeci de mii de fire de flori si sute de ghivece si rasaduri si sa nu va inchipuiti ca vreunul din vamesi statea in camera frigo (necesara pentru pastrarea in bune conditii a florilor taiate), numarand. Nu, eu faceam asta, presata fiind de dupa geam de cate un imputit de asta cu burta mare, care imi spunea ca n-are toata ziua la dispozitie.

Am inceput sa merg in audienta la seful vamii, pentru ca mi se explicase de la biroul de control fizic ca firma noastra e in “consemn negru”. Nici pana in ziua de azi n-a stiut nimeni sa imi explice ce inseamna asta, probabil era doar un semn pentru ei sa se anunte unii pe altii “ba, astia n-au dat spaga.” Satula fiind de refuzurile constante ale vamesilor de a renunta la persecutare si de refuzurile si mai constante ale sefilor mei de a da spaga, am luat problema in mainile mele: am inceput sa umplu casele vamesilor cu plante la ghiveci scumpe si rare, plante pe care le consideram “pierderi datorita conditiilor improprii de transport”.

Asa am rezolvat o parte din problema. Controalele fizice s-au rarit considerabil, iar in vama stateam doar 4 ore, in loc de 8. Pentru ca doar daca m-am aratat deschisa la “colaborare” am putut sa imi usurez munca, si asa infernal de grea. Asa ca sa nu imi explice mie nici un oficial ca nu ar trebui sa dau spaga, deocamdata in tara asta nu se poate altfel.

Tweet