Praf, cărți și parfum de vanilie

Postările de pe blog au aceeași tendință ca viața mea din ultimii doi ani: cu suișuri și coborâșuri. Când scriu ca o dementă, în continuu, când las praful să se așeze pe timp nelimitat.

Apropo de praf, în urmă cu două săptămâni am făcut revoluție în casă, aka am dat de lucru RETIM-ului (compania de salubrizare a Timișoarei) cu adevărat. Voiam să așez niște cărți în bibliotecă, am constatat că nu mai am loc (wtf? de ce?) și am purces la a scoate tot din bibliotecă. Apoi din dulapurile cu haine, apoi din alea cu încălțări. Într-un final, am scos tot praful și surplusul și din suflet, probabil de aia aveam nevoie de curățenia asta.

Revenind (sper că v-ați dat seama până acum că acesta este un text despre nimic), sunt la a șapte suta încercare de a mă reobișnui cu scrisul aici. După mai bine de zece ani, timp în care mi-am făcut tot atâtea planuri editoriale de care nu m-am ținut, probabil că am ajuns la un soi de saturație. Scrisul, însă, nu e dispărut complet din viața mea, având în vedere că am început să țin un jurnal de modă veche, pe foaie, scris cu creionul.

Mi-e dor de blog, da` dacă s-ar putea să-l scrie cineva în timp ce eu dictez, ar fi beton. Mai am niște articole prin drafturi, depresive rău (am avut un soi de revenire a depresiei în lunile care au urmat imediat după vara care tocmai a trecut), mă mai gândesc dacă le dau publish or ba.

Altfel, ascult Quincy Jones în prostie, citesc mult (poate c-am să scriu și despre cărțile faine peste care am dat în ultima vreme), reapucarea de sport înseamnă că dansez de nebună prin casă o oră pe zi – chestie care face minuni la endorfine, iar viața mea se așază bine de tot pe un drum frumos, cald și liniștit. A, și mi-am luat un parfum ambiental cu miros de vanilie, culmea, că mie nu-mi place vanilia.

Poza care ilustrează textul se numește ”Girl Blowing Confetti”. Și știu că nu pare din ce scrie mai sus, da` cam așa mă simt acum.

Tweet