Primul cadou de sub brad
A inceput asfixierea. Vin sarbatorile de iarna si tot producatorul de diverse chestii trage tare sa-si scoata parleala pe tot anul. Oferte, promotii, cadouri, concursuri si alte cele ne invadeaza televizoarele, strazile, calculatoarele, locurile de relaxare. Magazinele sunt decorate care mai de care cu beculete, stelute si coroanite de brad, iar pe la boxe se aud colinzi sau evergreenuri de Craciun. Deja oamenii se intreaba unii pe altii: ce faci de sarbatori? dar de revelion?
In curand va incepe goana dupa mancare. Magazinele vor fi pline de oameni care vor alerga ca disperatii de la raion la raion, cumparand mancare pe care o vor arunca dupa ce trece Craciunul. Si pe care o vor cumpara din nou, doar ca s-o arunce dupa ce se termina petrecerea de An Nou. Pentru ca la asta ii sta romanului mintea, sa se ghiftuiasca, sa-si puna pe masa de tot felul (despre care stie sigur ca nu le poate manca) si apoi sa ajunga la spital din cauza mancatului excesiv.
Incerc sa regasesc atmosfera sarbatorilor, placerea de a cauta cadouri pentru cei dragi, sentimentul de nerabdare pe care il aveam gandindu-ma ca voi impodobi bradul impreuna cu familia mea, dar nu reusesc. Pana si vremea de afara parca se incapataneaza sa-mi arate ca timpurile s-au schimbat. In loc sa ninga, ploua de rupe. Si parca nici la cadouri nu ma mai gandesc.
Primul cadou de la Mosu’ de care imi amintesc, a fost o pereche de patine. Albe, din piele, noi (!!!), cu lama ascutita si lucioasa. Eram inlemnita, nici nu stiam cum sa reactionez, am sarit la tata si l-am strans in brate, pe mama la fel, dar momentul a trecut repede, pentru ca vroiam sa incerc patinele cele noi. Atunci, nu mai suporta amanare. Era, cred, 7 dimineata, in ziua de Craciun. Tata, bietul de el, n-a avut ce face decat sa se imbrace si sa iasa cu mine pe strada. Atunci nu erau atatea masini si puteam sa “ma dau pe gheata” in voie. Nici nu stiu cate vanatai mi-am facut in incercarea mea de a invata cat mai repede sa stau “copacel” pe patinele mele cele noi. Am purtat patinele alea timp de cateva ierni, pana cand tata mi-a spus ca ar trebui sa-mi taie piciorul ca sa-mi mai intre in gheata 
si asa au ajuns la mine…. 😀 am experimentat si eu gheata de pe strada 😛
io rar primeam ce-mi doream. de multe ori erau haine si eram distrus, ma consolam cu portocalele si bananele pe care le vedeam maxim de 2-3 ori pe an
Da, sis, le-ai facut tu praf dupa aia :))
Cassini, si eu primeam haine in draci, dar mie imi placea 😀
Mi-ai amintit de bananele verzi pe care trebuia sa le pazesc vreo cateva zile pana se faceau cat de cat bune de mestecat :))
nu mai tin minte care a fost primul cadou, primeam multe in fiecare an de craciun dar stiu ca unul mi-a placut mai mult decat toate celelalte la un loc: un microscop