(Aproape) primul text

Zilnic scriu cel puțin trei articole pe blogul ăsta. În mintea mea le scriu, da. Că altfel, după atâta pauză de scris, mi se pare că ar trebui să reîncep scrisul aici cu ceva notabil. Un interviu. O veste bună (și/sau exclusivă). Un rant despre chestiile importante care mă scot din minți. Niște sfinți coborâți spre clădirile ANAF (jur că atât de tare mă enervează că tre` să plătesc atâția bani la statul român încât aș scrie sptămânal despre chinurile antreprenorului de talie mică).

Nu e vorba de lipsă de timp. Au alții mai puțin timp decât mine, dar tot găsesc resurse să scrie. Cred că am luat foarte în serios treaba aia pe care o tot aud: „citește de cel puțin patru ori mai mult decât scrii”. Și cum am citit foarte puțin în ultima perioadă (brief-urile de la clienți nu se pun)… ăsta-i rezultatul.

Mulți mă-ntreabă de ce nu închid de tot blogul ăsta. Păi nu-l închid, că-n locul ăsta sunt eu, toată, de aproape nouă ani. Cu bune, cu mai puțin bune, cu foarte rele, cu iubiri, cu dezamăgiri, cu festivalurile mele dragi și oameni împărțiți pe pagini de pergament virtual. N-am șters niciodată nimic de aici, mi-am asumat toate transformările.

Și nu numai că nu-l închid, dar, după atâta vreme, chiar vreau să-l fac din nou citit. Pe mulți i-am pierdut, poate reușesc să-i aduc înapoi. E aproape ca la primul articol, când mă citeau din întâmplare cei care mă găseau la recomandările WordPress. Mă rog, e puțin cam mult spus „vreau să-l fac din nou citit”, dar aș vrea măcar să fiu de folos celor care vor mai ajunge pe aici. După nouă ani în care am scris atât de mult, sunt și eu curioasă dacă-mi mai găsesc inspirația. Blogul ăsta m-a creat (deși mulți ar spune că e exact invers) și fără el n-aș mai fi eu.

Nu mai fac blogging, dar rămân un blogger. Acum, când mulți se feresc să-și mai spună așa, eu n-o să-mi reneg rădăcinile în ale online-ului și mă voi bucura din nou de liniștea pe care mi-o oferă așternutul cuvintelor pe foaia virtuală. Fără plan editorial, fără scop, doar scriind despre viață.

Hai, bine ne-am regăsit!

*Fotografia n-are absolut nicio legătură cu ce-am scris, dar n-am găsit alta, și oricum îl iubesc pe Freddie.

Tweet