Cum putem să oprim valul dezinformării?

dreamstime_s_6744707 Doamna Steer revine cu sugestiile dumneaei bazate pe tratamente și informații empirice. Mai exact, sfătuiește femeile să nu se încreadă în mamografii sau în doctorii care le descoperă cancerul la sân.

Acum, eu n-am o opinie legată de vaccinuri la bebeluși. Știu doar că au revenit epidemiile de boli care fuseseră eradicate. Nici măcar n-am o opinie vehementă despre tratamentele băbești ale diverselor afecțiuni, pe care doamna Steer le recomandă pe site-ul ei sau pe pagina de Facebook. Până la urmă, fiecare e liber să facă ce dorește cu propriul corp.

Doar că la treaba asta cu cancerul de sân, nu numai că am o opinie, dar sunt de-a dreptul furioasă ca o femeie transmite altor femei să nu se încreadă în niște metode deja testate pentru descoperirea cancerului la sân sau le sfătuiește pe cele diagnosticate să nu țină seama de recomandările medicilor. Iar asta vine de la o femeie care deja a pierdut pe cineva drag în lupta cu cancerul, chestie care mă face și mai tare să mă mir de toată cruciada asta a ei.

Doamnă, nu vă cunosc. Nu știu ce vă face să huliți atât de tare medicina modernă. Probabil că aveți niște motive, habar n-am. Dar, vă rog cu tot sufletul meu, ca om ce vede în jur doar nenorociri cauzate de cancerul la sân (sau de cancer în general): nu le mai îndemnați pe femei să ignore boala asta. Nu le mai îndemnați să nu se caute. Nu le mai băgați în cap că metodele de diagnoză sunt greșite. Și așa suferim grav de lipsă de informare în țara asta, nu mai e nevoie să mai faceți și dvs. articole dezinformante.

Doamnelor, controlați-vă sânii. Faceți-vă masectomii complete, dacă asta e recomandarea doctorilor speriați de sânii polichistici. Sau nu vă faceți, dacă, după ce vă informați în toate felurile posibile constatați că nu e nevoie. Eu, de exemplu, am sâni polichistici, o afecțiune destul de neplăcută, amplificată de stress și de un regim alimentar uneori haotic. E o afecțiune dureroasă cam 90% din timpul pe care îl petrec trează și, dacă aș crede că asta mi-ar rezolva problema, aș face dublă masectomie, însă eu sunt un caz relativ ușor. Informați-vă și nu mai credeți tot ce se postează pe net. Mai ales, nu vă încredeți în cineva care duce o cruciadă împotriva medicinei și a tot ce înseamnă tratament.

Habar n-am cum se poate opri valul ăsta al dezinformării. Oamenii sunt disperați, ar face orice să nu mai fie bolnavi, inclusiv tratamente cu mămăligă. Să fii bolnav costă o grămadă de bani, dar avem un drept la viață pe care doamna Steer, cu sfaturile dumneaei, îl șterge complet. Oare putem face ceva în sensul ăsta? Putem să-i oprim pe cei ce se joacă cu mințile și sănătatea celor care îi urmăresc?

Foto: Dreamstime


4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *