Radu Muntean la Tiff 2011

Pe Radu Muntean l-am remarcat ca regizor, culmea, dintr-o reclama. Din mai multe reclame, mai exact, si anume cele de la coniacul Unirea. Produsul – un fel de posirca, reclamele – geniale. Dorel a intrat in constiinta nationala si (sau mai ales) datorita indicatiilor regizorale ale lui Radu.

Ieri l-am regasit pe Radu intr-o atmosfera foarte relaxata, de vorba cu jurnalisti, oameni de online si actori/scenaristi/fotografi, la Tiff Lounge. Un regizor tanar, care are la activ 4 filme ca si scenarist (ceea ce nu e lucru putin in Romania culturala de azi), toate foarte cunoscute, desi nu atat de remunerate pe cat ar trebui sa fie.

De fapt, asta e marele regret al lui Radu Muntean, filmele romanesti nu sunt atat de apreciate in comparatie cu munca din spatele lor. Intrebat fiind de drumul unui film de la idee la proiectie, a inceput sa insire o gramada de chestii de care eu habar nu aveam: cautatul producatorului, al partenerilor – adica partea financiara trebuie sa fie rezolvata si parafata cu mult inainte de a incepe cautarea actorilor, de exemplu – iar un regizor ar trebui sa fie si un foarte bun manager, pentru ca la producator te duci cu o estimare de buget destul de clara. Cu alte cuvinte, oricat de bun ar fi filmul pe care il ai in minte, fara un plan bun de business, n-ai nicio sansa.

Intrebandu-l daca spectatorul roman foloseste ca scuza atitudinea de gen “nu merg la filme romanesti pentru ca nu se mai fac filme ca alta data”, Radu a raspuns simplu, sec si concis: “Oamenii nu vor sa-si vada vietile pe ecran. Ei vor sa se relaxeze la un film, de aceea comediile romantice sunt atat de apreciate. Eu nu vreau sa ma rog de spectatori sa le placa filmele mele, fac filme in care cred si care nu ma compromit pe mine in fata mea.”

“Am facut, in toata facultatea, doua ore in care mi s-au explicat elemente regizorale: cum fac incadrarea, cum misc camera. In rest, a trebuit sa invat singur, pentru ca in Romania nu se face scoala de regie. Cel putin, nu s-a facut pe vremea mea. Poate ca am avut ghinion si am prins perioada de tranzitie intre scoala veche si cea noua.”

Radu e si membru al juriului competitiei TIFF 2011. Cristina Bazavan l-a intrebat criteriile de jurizare, el ras si a raspuns la fel de sincer: “Nu stiu. Ma uit si apreciez. Sigur ca am niste criterii de apreciere, dar astea sunt totalmente subiective si nu pot fi explicate. Am vazut deja niste filme, o sa vad si altele, dar bineinteles ca nu pot sa va spun care mi-a placut.”

Radu Muntean despre spectatori, asteptari si scenarii.

“N-am nimic de reprosat spectatorilor mei. Platesc un bilet (cei care il platesc) si au dreptul sa isi exprime o opinie. Nu cred ca as vrea sa le reprosez ceva, poate celorlalti care nu apreciaza filmul romanesc modern sa le spun ca ar trebui sa fie mai ingaduitori si sa incerce sa mai vina la proiectii.”

“N-as vrea sa regizez filme biografice, nu mi se pare destul de ofertant. Deocamdata. Poate peste 4 ani ma razgandesc si nu vreau sa zic un “nu” hotarat, pentru ca o sa vii sa-mi spui atunci ca in 2011 am spus ca n-o sa fac niciodata.”

“Scenariul pentru Marti, dupa Craciun l-am scris avandu-i pe Maria (Popistasu) si pe Mimi (Branescu) in minte. Pentru Adriana (sotia din film) am facut casting si, la final, ramasesera doua actrite, fiecare cu alt stil de a juca rolul. Daca alegeam altfel, filmul ar fi aratat altfel. Nu mai bun, nu mai rau, doar altfel.”

Eu am vazut Furia, Hartia va fi albastra, Boogie si Marti, dupa Craciun. La Boogie am fost de 4 ori in aceeais saptamana si l-as mai vedea de inca 40 de ori. Imi place ca toata relaxarea lui Radu se vede in filmele lui si, ca spectator, imi place sa ma regasesc in atitudinea unor personaje. Radu Muntean va ramane unul dintre regizorii mei preferati, din Romania.

*mai multe fotografii de la Tiff Lounge puteti gasi aici.

Tweet