Sărbători „împrumutate”

shutterstock_309592571 Doar asta aud și citesc: „la ce ne trebuie nouă Halloween când avem și noi sărbătoarea noastră de 1 noiembrie?” Da, corect, că ziua morților, așa cum îi spune în calendarul ortodox, se poate compara cu Halloween. Iar sărbătoarea noastră îi învață pe copii că tre` să ne înconjurăm de văl negru și să dăm drumul puhoiului de lacrimi cât stăm la cimitir să ne jelim morții, o învățătură, de altfel, minunată pentru viitoarele caractere ale copiilor. Eu, învățată cu astfel de sărbători care se țineau cu sfințenie la mine în familie, nu mai dau pe la cimitir, la mormântul oamenilor pe care i-am iubit, pentru că-s bântuită de imaginile dezastruoase ce mi s-au băgat în minte de-a lungul anilor.

Dar nu despre asta ne-am adunat aici să vorbim, ci despre nebunii ăștia de oameni care vor să interzică (sau chiar au interzis deja) Halloween-ul, pentru care am niște sugestii. Poate că noi am crescut fără, dar noi nici n-aveam desene animate sau filme la televizor, iar de internet nici nu se pune problema.

1. Să interzică și desenele animate. Sau, mai bine, să revenim la Mihaela, Lolek și Bolek, Mieunel și Bălănel. Astea-s ok, n-au niciun episod care face referire la Halloween, deci copiii n-o sa aibă de unde să afle că sărbătoarea asta există.

2. Pe același sistem, propun să interzică filmele la TV, multiplexuri și să vedem doar cinematografie europeană, că pe aici nu se fac filme cu referire directă la sărbătoarea asta. Mai bine, să vedem doar filmele lui Nicolaescu. Mai învață și copiii ăstia ce e aia istorie măsluită.

3. Să fie un Google cu rezultate care convin bisericii. Ca în China. Sau în Rusia. Când cauți Halloween, să găsești doar referire la doliul pe care trebuie să-l porți de ziua mortilor. Atât. Și poze de la pupăturile de moaște. Să învețe, domnule, copiii și tineretul ce-s alea valori, că nu mai putem trăi așa, cu valori împrumutate de la alții.

4. Să se facă o slujbă la biserică specială pentru ereticii cărora le place Halloween-ul. Cu blesteme și chei pe Biblie și tot tacâmul. Dumnezeu te iartă când blastămi niște d-ăștia, că doar Biblia spune că n-ai voie să participi la astfel de manifestări. (nu-i întreb pe atotștiutorii ăstia unde anume zice Biblia treaba asta, mi-i că-i fac de rușine, neștiind să-mi răspundă)

5. Cel mai bine ar fi așa: să tragem iar cortina peste țară, doar așa putem fi siguri că iese treaba.

Noi râdem și glumim, dar, în toată vâltoarea asta, niște copii sunt extrem de confuzi. Nu înțeleg de ce nu au voie să se costumeze în vrăjitoare și strigoi, că doar nu fac nimic rău. Nu înțeleg de ce vloggerii pe care îi urmăresc se distrează de Halloween și lor le e interzis să meargă costumați la școală. Mulți copii din foarte multe alte țări stau și scobesc la dovleci, iar ei au deja inoculat în gânduri că asta e ceva interzis.

Și-mi vine în minte gândul ăsta. Pe vremea când eram eu copil, a te uita la filme cu Van Damme (sau orice alte filme) pe caseta video era ceva interzis. Toți o făceau, nimeni n-avea voie să vorbească despre asta. Părinții din ziua de azi o să ajungă să-și costumeaze copiii acasă, că în public n-o să aibă voie. Sigur, toată această analogie e făcută păstrând proporțiile, dar ideea e aceeași: cineva, undeva, interzice o manifestare culturală.

De aici, fiecare să-și tragă concluziile.

Foto: Halloween by Shutterstock


7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *