Tocadeo sau opera si pop, in acelasi minut

Cred ca spectacolul celor de la Tocadeo a fost cel mai pe sufletul meu din acest festival si asta pentru ca am ascultat muzica adevarata, niste voci divine acompaniate de un pian si o vioara. Desigur, acest spectacol a venit ca o completare mult asteptata la spectacolele de teatru care constituie acest festival.

Pe Tocadeo trebuie sa-i asculti ca sa le intelegi bucuria pe care o emana cand canta. Sunt niste domni adevarati, care isi sustin din priviri colegii de trupa atunci cand performeaza separat de grup, cu cate o bucata solo; niciodata nu stau cu spatele catre pianist (care e directorul muzical al trupei) sau catre violonista, atunci cand acestia isi canta partiturile. Si, pe langa toate astea, respectul pe care il transmit publicului e ceva unic, eu nu am mai simtit atata comunicare de la concertul din 2005 al lui Phil Collins.

Rene, Dany, Benoit si Patrick ne-au plimbat prin muzica franceza de calitate, apoi au trecut la coveruri: Righteous Brothers – Unchained Melody, My Way – o varianta in limba spaniola, pentru ca apoi sa ajungem sa ascultam un Amazing Grace divin. De la Ne Me Quittes Pas am trecut la Nessun Dorma atat de natural incat parca am fi ascultat opera tot timpul, pana atunci.

Ovatiile au fost la scena deschisa, in parte pentru supriza pe care ne-au facut-o, vorbindu-ne in romaneste, iar in cea mai mare parte pentru ca ne-au dat o energie incredibila, atat de multa incat, la sfarsitul spectacolului, in ritmuri de rock’n’roll, toata sala era in picioare si dansa.

Dansand am iesit de la acest spectacol si buna dispozitie avea sa atinga cote maxime la spectacolul de la ora 23 (Voala Project), care a fost superb, magnific, superlativul absolut.

Tweet