Tomer Pawlicki si Deflorarea Evei van End

“Deflorarea Evei van End“, un alt film inscris in competitia TIFF 2013, e o comedie-drama absolut delicioasa. Si ca o nota separata, vazand deja cateva filme din competitie, pot sa spun cu mana pe inima ca juriul nu va avea o misiune foarte usoara. Revenind la film, m-a surprins foarte mult cat de bine sunt construite personajele: toate, fara exceptie, sunt complete. Fiecare isi gaseste locul meritat in desfasurarea actiunii, niciunul dintre ele nu e neglijat la sfarsitul filmului. Mi se intampla destul de rar sa vad asta in filmele pe care aleg sa le urmaresc, de aceea apreciez munca unei echipe care e in stare sa ofere consistenta atat in constructia subiectului, cat si in cea a personajelor.

Pvestea, pe scurt: Veit, un tanar elev din Germania, ajunge in casa Evei van End, intr-un program de schimb de experienta intre scolile din Germania si Olanda. Fiecare membru al familiei Evei se simte neajutorat in relatia cu ceilalti: tatal nu se mai simte dorit de sotie, mama incearca sa-si recapete echilibrul interior, Manuel, unul din fratii Evei e un pusti teribilist care vrea sa-si mentina suprematia de “cool boy” (serios amenintata de tanarul german venit in vizita), iar Erwin, celalalt frate, incearca sa-si planifice viata in cel mai mic detaliu, uitand de adevaratele lui dorinte. E un film cald, real, pe alocuri amuzant, dar care poate sa aduca lacrimi in ochi imediat dupa un hohot de ras.

Norocul a facut ca Tomer Pawlicki, cel care l-a jucat pe Erwin, sa mi se nimereasca in cale azi dimineata si asa am putut sa vorim despre film, despre cum e sa fii actor in Olanda si despre diferentele culturale pe care le simte cand vede publicul diferitelor tari in care filmul e proiectat.

“In Romania noi nu avem scoli pentru actorii de film. Avem o universitate in care se preda actoria de teatru, dar actoria de film nu se invata nicaieri. In Olanda cum e?”

“Noi nu avem universitati, ci scoli de actorie. Pana nu demult, si la noi era la fel ca aici: nu exista niciun loc in care sa inveti cum se face actoria de film. Insa industria s-a schimbat mult si a aparut aceasta nevoie si la noi. Scolile nu sunt private, sunt subventionate de stat, dar toata lumea trebuie sa plateasca. Taxa e aproximativ 1.700 de euro pe an, fata de 20.000 de euro, cat ar costa la o scoala privata.”

“Si tu? Esti actor de teatru sau de film?”

“Sunt actor de teatru, dar im place sa joc in filme. E altceva, cu totul. Sunt multi actori de teatru care fac tranzitia spre film, asa ca mine. E destul de dificil sa joci in filme si sa te intorci la teatru dupa o filmare sau invers, dar cred ca fac fata cu bine acestei tranzitii. Cateodata e foarte greu, dar migrarea asta ma tine in forma, ma face sa vreau sa fiu mai bun.”

“Sa te intreb ceva banal, dar sunt tare curioasa ce simti in sufletul tau: teatru sau film? De care te simti mai apropiat?”

“Dificila intrebare. In teatru joci un spectacol de la inceput la sfarsit, la filmari te focusezi si defocusezi constant. Teatrul e un foarte bun antrenament pentru ca in film conteaza foarte mult detaliile, felul in care te exprimi in fata camerei, iar spectacolele cu public te invata foarte bine cum sa fii atent la detalile astea. E treaba ta ca profesionist sa ramai acolo, in personaj, cu toate intreruperile. Daca ar fi sa gasesc un defect filmului, ar fi acela ca asteptarea e foarte lunga: astepti sa se monteze un decor, astepti sa se faca modificari la scenariu, astepti in continuu si filmezi cateva minute.”

“Nu e greu sa ramai in priza? Sa ramai in personaj pe toata durata filmarilor?”

“Nu e greu pentru ca nu raman in personaj. Eu nu sunt un actor de metoda. Am fost Erwin pe platou, nu si in afara lui pentru ca sunt atent la text si la indicatiile regizorului, asa ca, sunt mai degraba un actor tehnic.”

“Revenind la filmul din competitia TIFF 2013, sa povestim putin despe Erwin, personajul tau. E un personaj complex, iar sfarsitul filmului ni-l arata toatl diferit fata de inceput. Intai e un om responsabil si cu responsabilitati, ca sa-l regasim la final cu dorinte care nu tin de material, ci, mai degraba, de descoperirea a cine e el cu adevarat. Cum e Erwin, la urma urmei?”

“Erwin e cineva care-si planifica viata in cele mai mici detalii, conform unui program stabilit timp de cativa ani. El stie ca la 18 ani trebuie sa ai o prietena, la 20 de ani trebuie sa te muti din casa parintilor, apoi trebuie sa iti iei un job stabil, cu responsabilitati si venituri sigure. Rezultatul e o persoana cu un comportament fals care nu se mai cauta pe el, nu e interesat sa afle cum e el, de fapt. Cand realizeaza ca viata e mai mult decat o insiruire de planuri, totul se schimba si capata noi dimensiuni. Dintr-o data, lumea se deschide in fata lui si el e fericit chiar si cu ideea ca nu stie cine e, dar macar acum e dispus sa afle.”

“Ieri, dupa proiectia filmului, ai spus ca sunt cateva scene pe care tu le consideri amuzante si la care publicurile din alte tari nu rad deloc. Povesteste-mi despre o astfel de scena.”

“Scena in care Eva isi ingroapa iepurasul mi se pare foarte amuzanta. Publicului din Canada, insa, nu i s-a parut deloc asa, ba chiar i-am vazut socati de faptul ca regizorul s-a putut gandi ca ar putea fi ceva cat de cat amuzant. In Romania am observat ca oamenii sunt socati de scena in care Erwin aproape se saruta cu Veit si am vazut oroarea pe chipurile lor. In Amsterdam nu e neobisnuit sa vezi doi barbati care se saruta. Dar se poate si invers, exista scene care nu mi se par deloc amuzante, iar publicul rade. Probabil ca tine foarte mult de felul in care au crescut oamenii, de traditiile fiecarei tari, dar si de faptul ca noi, cei din echipa filmului, stim mai multe despre anumite scene.”

Tomer e un actor bun si sper sa-l vad cat mai des in filme. Erwin a fost personajul preferat din “Deflorarea Evei van End” si m-am bucurat nespus ca am putut sa stau de vorba cu el. Si tot el mi-a spus ca filmul va ajunge si in cnematografele romanesti, foarte curand. Ceea ce e o veste minunata.

Tweet