Viata mea muzicala

Nu prea mai fac lepse in ultima vreme, poate din cauza ca sunt foarte multe care s-au reluat de acum 3 ani, pe cand vremea lepselor era in plina floare. Le preiau atunci cand imi plac foarte tare, iar cand implica si muzica, le fac aproape imediat.

Asa e si leapsa asta venita de la Alexandra, care ma pune sa trec in revista muzicile care m-au inspirat si m-au obsedat de-a lungul anilor. Asa ca va fi un post lung, plin de muzica, pe care doar 10% (maxim) dintre voi vor avea rabdare sa-l parcurca, insa imi asum riscul asta.

Primele muzici de care imi aduc aminte sunt cele de la magnetofonul ponosit al lui taica-meu, la care ascultam Louis Armstrong si Glenn Miller, atunci cand eram numai noi, si Blue System, Sandra si Sabrina cand ai mei tineau cate un chef. Cel mai misto moment muzical al vietii mele a fost atunci cand toata familia (mama, tata si cu mine) a plecat la Medias, in vizita la sora tatalui meu care primise de cateva zile din Germania, de la o prietena, un pachet care continea si o caseta cu videoclipul Thriller al lui Michael Jackson. Asta se intampla in primavara lui ’86 si noi ne-am pus pe drumuri ca sa vedem un videoclip, da.

Anii de scoala generala au fost, mai ciudati din punct de vedere muzical, in clasele primare invatasem melodii ceausiste, iar in gimnaziu incepeam sa descopar muzica “de dincolo”. Pauzele clasei a 6-a au fost aproape in intregime dedicate invatarii pasilor de “rap” de la colegul meu Laurentiu, care dansa intr-un mare fel (atunci, ca acum s-a ingrasat prea tare). MCHammer era tata lor.

Am intalnit marea mea dragoste in ale muzicii, dragoste care persista si azi cu aceeasi ardoare, in vacanta mare din clasa a 7-a, la munte, intr-o tabara, adica in vara anului ’91. Discotecile de seara aveau tot felul de muzici intense si dansabile, insa, intr-o seara, DJ-ul (care toata tabara a stat intr-un cort, langa cabanele noastre) a spus ca are o surpriza pentru noi, ca a primit albumul Innuendo si ca ne va pune o piesa care ne va placea mult. Acea piesa a fost “The Show Must Go On” si nu pot sa ma gandesc la altceva mai bun pe care sa ma fi putut indragosti de Queen. Atat de tare m-am rugat de acel DJ sa-mi faca o copie dupa caseta, incat, dupa 4 zile de rugaminti fierbinti, a cedat si eu am plecat din acea tabara cu o prima dragoste in cap (ma indragostisem de un baiat frumos, blond, cu ochi verzi, care avea spray Axe) si o alta prima dragoste in bagaje. Am ascultat acea caseta pana cand am stricat-o, iar urmatorii mei ani muzicali au fost o continua cautare a discografiei Queen. Da, am plans doua zile cand a murit Freddie, abia il descoperisem si el a si murit.

Perioada Michael Jackson a revenit pentru un trimestru al clasei a 8-a, ca marele eveniment al concertului lui Michael in Romania se apropia cu pasi repezi. Plus ca era la moda sa-l asculti in perioada aia, deci invatatsem pe de rost versurile albumului “Dangerous”. Insa, prin al treilea trimestru al clasei a 8-a s-a intamplat ceva magic: am descoperit Metallica si Bon Jovi, gratie unor colegi de generatie, mai rebeli, care m-au luat cu ei la o “serata” metalista. M-a socat putin modul lor de manifestare (stateau in fund, pe parchet, cu pletele desfacute si dadeau din cap, foarte patrunsi; nu vorbeau intre ei si eu ma simteam ciudat acolo, ca as fi vrut sa vorbesc; dupa o ora m-am scuzat si am plecat, dar muzica a ramas cu mine si am inceput s-o ascult si acasa).

In timp ce scriam, mi-am dat seama ca n-o sa pot scrie un singur articol despre muzica vietii mele, asa ca ma opresc aici, iar data viitoare o sa scriu despre perioada liceului, greu incercata din punct de vedere muzical, despre primele momente ale gothic rock-ului si primele concerte adevarate, ale unor artisti care sunt legende fara a fi incetat inca din viata.

Tweet