Bonsaiul resuscitat

19 Aug 2011 | Postat in : Calea (mea) Lactee

Nu sunt foarte multi care stiu ca eu, acum vreo cativa ani, am lucrat la un depozit de flori, unul de ala facut cu simt de raspundere de unguri insetati de frumos. Initial nu aveam nicio treaba cu florile, fiind acolo pentru partea de administrare, contabilitate, vama si alte chestii de genul asta. Mai apoi mi-au pus in vedere ca vor sa ma faca directorul punctului de lucru, asa pune-te, fat-o, si invata florile. Ziua imi faceam treaba la firma si noaptea invatam dupa cursurile colegilor mei mai mici, care erau studenti la horticultura. Invatam, invatat si dupa cateva luni eram in stare sa recunosc toate florile din depozit. Pentru mine, care stiam doar de lalele si trandafiri, era o performanta.

Intr-o zi cu soare vine pe la noi o doamna care ne spune ca ar dori sa-si amenajeze cu plante mari si mici hotelul pe care tocmai il construieste. Am chemat sefa din Ungaria si am mers la locul faptei. Dupa calcule si masuratori, am ajuns la concluzia ca trebuie sa ii aducem doamnei cam un camion jumate de plante si cam vreo jumate de camion de pamant de toate felurile. Pe langa tot ce i-am propus noi, doamna a avut o singura rugaminte: sa-i aducem niste bonsai de aia mari, de 2 m inaltime, sa si-i puna la intrare.

Am incercat sa ii explicam ca majoritatea bonsailor din comert sunt facuti din specii de ficus, iar ficusul e destul de dificil de intretinut, are nevoie de soare, dar nu din abundenta, de aer, dar nu de curent, de lumina, dar nu excesiva, o adevarata batie de cap. Doamna, nu si nu, ea vrea doi bonsi de aia.

I-am adus plantele, i-am adus si bonsaii. Asa, ca o paranteza, pentru decorarea intregului hotel a fost nevoie de 3 zile si 2 nopti in care am plantat cu randul, pe schimburi, ca la fabrica. Aranjamentele sunt acolo si azi si mi se umple inima de bucurie de cate ori trec pe langa hotel si le vad din strada.

Lumea fericita, ne-am terminat treaba, am facut curatenie, am mers la casele noastre. Peste vreo luna si ceva suna doamna de la hotel, disperata ca-i moare un bonsai. Evident ca habar n-aveam ce dracu sa-i fac, norocul meu a fost ca se nimerise prin Timisoara colegul meu de la Oradea, care e un meister al plantelor, dat fiind faptul ca are si el pepiniera proprie. Cand am ajuns la hotel, era doar receptionera si un domn care tocmai udase gazonul din fata. Colegul meu imi spune ca singura sansa de resuscitare e sa bagam bonsaiul sub dus, imi zice sa il pun pe omul care uda iarba sa duca planta la dusurile din sauna si pleaca la etaj, sa verifice celelalte plante.

Il chem pe om si il intreb: “Aveti dus aici jos?” Omul se uita la mine ciudat si zice: “Da…avem…dar vreti sa faceti dus aici?” Ii zic, calma: “Nu eu, bonsaiul.” Deja se uita la mine ca la o nebuna. “Cum adica bonsaiul, doamna, va bateti joc de mine?” Si ma apuc sa ii explic: “Stiti, din cauza curentilor de aer de la usa care se deschide si se inchide, planta s-a deshidratat si trebuie udata in profunzime, altfel nu-si revine.”

Evident ca s-a uitat la mine profund neincrezator si imi spune, ingenuu: “Poate vreti sa-l dati si cu crema dupa aia…”

 

Tweet