Cu cât citesc mai mult, cu atât mai puțin scriu

light-dark-bed-lamp Spun de multe ori că e nevoie să citești de cel puțin patru ori mai mult decât scrii. Când am început să scriu pe blogul ăsta, abia redescopeream cititul, pe care îl abandonasem de vreo 10 ani din cauza a cea ce numeam atunci „lipsă de timp” (în realitate era doar lene). Nu citeam mai mult decât scriam, iar cunoștințele mele literare rămăseseră la nivelul douăzeci-și-un-pic-de-ani, noroc că am citit ca o dementă încă din clasele primare.

În ultimii trei-patru ani, frecvența cititului a crescut. Ba chiar am renunțat la seriale aproape doi ani, doar ca să am timp mai mult pentru cărți. A funcționat. Între timp am mai făcut niște compromisuri, așa că reușesc să-mi găsesc timp pentru toate.

Totuși, ceva se întâmplă de nu-mi mai vine să aștern cuvinte pe foaie. De câte ori mă pun să scriu un text, mi-amintesc cât de frumos scriu toți cei ale căror cărți le-am tot citit în ultima vreme și renunț la a mai scrie ceva. Îmi lipsește exercițiul scrisului zilnic. Era o formă de disciplină și asta, dar mă consolez cu ideea că oricum n-am fost niciodată foarte disciplinată.

Ce vreau să spun e că în ultima vreme cititul mă satisface mai mult decât scrisul, mai ales că sunt într-o perioadă în care simt că vreau să las întâmplările să se așeze. Am început anul cu decizii majore, iar acum se întorc peste mine ca tăvălugul, lăsându-mă complet vulnerabilă și fără de control. E acel moment prin care sigur trece (sau a trecut) fiecare dintre noi, când joci după muzica pe care singur ai compus-o.

Probabil exercițiul cititului zilnic e la fel de important ca acela al scrisului zilnic, fie că scrisul intră sau nu în job description. Recomand oricui să scrie, dacă nu zilnic, măcar o dată pe săptămână. Așternutul gândurilor pe foaie e terapeutic și așază mai bine în minte ceea ce ni se întâmplă, ne ajută să înțelegem sau măcar să conștientizăm momente. (auzi, Olteo? asta face scrisul)

Aștern rândurile astea ca, din când în când, să-mi amintesc cât de mult îmi place să scriu despre toate și nimic. Poate chiar să încerc să nu mă mai compar cu alții și să nu mai vreau de la mine perfecțiunea. Uneori e în regulă să-mi doresc să fac lucrurile bine și temeinic, nu perfect.

Photo on Visualhunt


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *