„Dreptul” de a cere

al-jarreauMă întreb de multe ori cu ce drept cerem noi artiștilor socoteală pentru gesturile lor. De unde până unde avem vreun drept asupra acțiunilor lor? Cine ne-a făcut pe noi judecători ai vreunui artist și ai vieții lui profesionale sau personale?

Mi-aduc aminte o discuție nu mai departe de acum câteva luni în care un domn cu blog spunea despre o artistă că e o nesimțită îngâmfată că n-a vrut să facă o poză cu el după un spectacol. Ca și când asta ar intra în atribuțiile artistei, să facă poze cu oricine stă în backstage, la cererea oricui. Că doar artistul n-are voie să fie obosit, supărat sau să aibă un pic de liniște când își bea berea de după concert.

Lucrez în preajma artiștilor cunoscuți internațional de vreo patru ani și niciodată nu mi-a dat prin cap să întreb altfel decât asa dacă au chef de oameni: „dacă se poate și nu ești prea obosit/ă, te rog să-mi permiți să aranjez o întâlnire cu presa pentru 10 minute”. Sigur, având în vedere că misiunea mea e să se scrie cât mai mult despre eveniment, aș putea să fiu mai insistentă. Dar nu sunt tocmai pentru că intuiesc prin ce trec oamenii ăia. Cam care le e viața. Mereu pe drumuri, mereu cu dor de familie și prieteni, mereu cu casa în spate. Da, asta le e meseria, dar asta nu permite nimănui să aibă vreun drept asupra momentelor în care ei sunt în afara scenei.

Azi, altă năzbâtie citită pe internet mă face să cred că unii oameni nu mai au puterea de a discerne între „am acces la internet și îmi scriu părerea” și „am acces la internet și aduc acuzații grave oricui pot, pentru că așa am chef”. Mai exact, o tânără îi cere lui Paul Surugiu – Fuego să-i dovedească că își pictează singur tablourile punând un…clip cu el pictând. Trecând peste faptul că tânăra în cauză nu-și dă seama că Fuego n-are de ce să-i demonstreze ei ceva, acel articol e numai bun de acționat în judecată, cu reputația unui artist nu poți să te joci pe blogul tău așa, după cum ai tu chef.

Nu mai cereți artiștilor să facă lucruri doar ca să aveți voi cu ce să vă lăudați pe internet. N-are nimeni nicio obligație față de voi. Și mai ușor cu acuzele pe scări, s-ar putea să vă treziți cu niște procese de nu vă mai scoate nici mama diavolului din mâinile executorilor.

*Foto cu Al Jarreau de la JazzTM 2014 (mulțumesc încă o dată, Flavius), când ne-am întâlnit întâmplător după soundcheck.


4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *